1 Decembrie, Ziua Națională a României. Semnificația istorică a acestei zilei

Ziua Națională a României, sărbătorită pe 1 Decembrie

Ceea ce astăzi numim România este rezultatul multor lupte, războaie, revoluții, vărsări de sânge, anexări și conflicte. Însă poporul român a demonstrat de fiecare dată că este unit și puternic atunci când vine vorba de patrie. La data de 1 Decembrie 1918 a avut loc Adunarea de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi susţinută de 100.000 de persoane venite din toate colţurile ţării, unde s-a votat în unanimitate unirea regiunilor Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș cu România și s-a produs Marea Unire.

Din data de 1 august 1990, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, care a fost promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, Parlamentul României a decis ca ziua de 1 decembrie să fie proclamată Ziua Națională a României și sărbătoare publică în România. Ziua națională a României între anii 1866-1947 a fost sărbătorită pe 10 mai, după care, între anii 1948-1989, pe data de 23 august.

La scurt timp, această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a propus în anul 1990 ca ziua de 16 decembrie să fie declarată drept sărbătoare națională pentru aniversarea Revoluției, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Cum s-a produs Unirea de la 1 decembrie 1918

În dimineața zilei de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia a fost convocată Adunarea Naţională a Românilor, unde urma să se decidă soarta Transilvaniei alături de România. Anterior, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea cu Patria-Mamă.

„Vrem să zdrobim lanţurile robiei noastre sufleteşti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc", a fost discursul lui Gheorghe Pop de Băseşti, preşedinte al Adunării Naţionale.

Votul de la Sala Unirii, numită pe vremuri Sala Cazionului, s-a finalizat cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.

„Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”, anunţa Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.

Tot la 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Marii Uniri.

„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre”.

La Adunarea de la Alba Iulia a fost constituit și Marele Consiliu Naţional Român, un organism legislativ care era format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptaţi. A doua zi, acest Consiliu a ales un guvern provizoriu, care era numit și Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu.

Consiliul a decis să trimită la București o delegaţie, condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea. La data de 1 decembrie 1918, înmânează regelui Ferdinand I, Declaraţia de la Alba Iulia. Legea Unirii a fost aprobată prin decret de lege, la data de 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand, fiind votată de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

Ce hotărâri s-au luat în 1918

În ziua de 1 decembrie 1918, românii şi toate teritoriilor locuite de aceștia s-au unit cu România. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor care au fost alipite României, însă autonomia era provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

În urma evenimentelor care au loc, ca principii fundamentale pentru fondarea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

• Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
• Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
• Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
• Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
• Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
• Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.