Social Politic

Nicolae Ciucă demisionează luni. Premierul va numi un ministru în locul lui

schedule 09 iun. 2023, 13:54

Nicolae Ciucă demisionează luni. Premierul va numi un ministru în locul lui
Victor Mogyldea / Shutterstock

Premierul Nicolae Ciucă ar urma să își depună demisia luni. Oficialul român nu va rămâne interimar, dar va numi un ministru care îi va lua locul.

Nicolae Ciucă își va depune demisia luni

Se pare că la Palatul Victoria deja au fost făcute pregătirile. Potrivit unor surse guvernamentale, luni, premierul Nicolae Ciucă urmează să își anunțe demisia.

De asemenea, se presupune că un membru din actualul cabinet va fi numit premier interimar. Ar fi vorba despre un vicepremier care va fi numit pe o perioadă scurtă, deoarece cel mai probabil joi, va avea loc prima ședință de Guvern în frunte cu noul premier, care va fi Marcel Ciolacu.

În momentul în care la Palatul Cotroceni va ajunge demisia lui Ciucă, începe procedura pentru noul Guvern. Odată cu demisia lui Ciucă, și consilierii acestuia vor pleca. În continuare, Nicolae Ciucă va rămâne președintele PNL și va prelua funcția de președinte al Senatului.

Și în parlament se anunță schimbări majore. Marcel Ciolacu va renunța la Camera Deputaților, iar în locul lui va fi numit un alt șef. De asemenea, și de la șefia Senatului va pleca Alina Gorghiu, iar mandatul de președinte va fi preluat de Nicolae Ciucă, potrivit surselor politice.

Guvernul nu reușește să facă față grevelor

O săptămână în urmă, Nicolae Ciucă afirma că nu își va depune mandatul până când problema grevelor nu va fi rezolvată. De mai bine de 3 săptămâni profesorii au intrat în grevă generală, iar orele în România s-au stopat. După mai multe runde de negocieri, Guvernul nu a reușit să ajungă la un numitor comun cu sindicaliștii din învățământ.

Profesorii se declară nemulțumiți de memorandum. Actul nu poate fi invocat în instanță, dacă Guvernul nu acordă majorările promise. Profesorii nu vor să revină la ore, iar Guvernul spune că alte majorări nu va acorda.

După greva din Educație, și angajații din sănătate au ieșit la protest și amenință cu greva generală. Guvernul a acordat majorările salariale pentru ca toți angajații din sănătate să fie aduși la nivelul grilei din 2022, nivelul maxim prevăzut de legea în vigoare. Pe lângă asta, angajații din Sănătate spun că sunt solicitări care nu le-au fost îndeplinite.

Aceștia au solicitat ca sporurile să fie legate de salariul în plata, nu de cel din 2018, de asemenea și indemnizația de hrană. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că Guvernul caută "o soluție de tranziție" până la legea salarizării bugetare unde se vor reactualiza sporurile angajaților din sănătate.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---