Sensul giratoriu pe care îl poți traversa doar de trei ori
Asociația Pro Infrastructura, cel mai cunoscut ONG care se ocupă de problemele de infrastructură, a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care apare un sens giratoriu alături de care este indicat și numărul maxim de traversări al acestuia. Prin urmare, conducătorii autor nu ar avea voie să se învârte de mai mult de trei ori pe sensul giratoriu care se află în parcarea Hotelului Fântânița Haiducului de lângă DN1 pe Hula Bradului.
„Maxim de 3 ori, am zis! Aparent, în acest sens giratoriu nu ai voie să te învârți mai mult de trei ori, altfel... Dincolo de hazliul situației și de ingeniozitatea legendară a românilor și în materie de indicatoare rutiere, subiectul circulației prin girații este unul foarte serios și complicat care generează multă confuzie, fiind o enigmă totală pentru numeroși șoferi autohtoni. Dovadă stau numeroasele incidente, de la simple înjurături la tamponări care-ți bagă mașina în service o lună și pe tine în spital, ajunse deseori în instanțele de judecată. Prea mulți șoferi nu știu cum să se încadreze și, dacă e nevoie, când și cui să acorde prioritate la intrarea, schimbarea benzii (în girațiile cu două sau mai multe benzi) și părăsirea sensului giratoriu”, au transmis reprezentanții Pro Infrastructura, pornind de la fotografia făcută de un membru al comunității „PeUndeMerg.ro” în parcarea Hotelului Fântânița Haiducului de lângă DN1 pe Hula Bradului.
Asociația este de părere astfel de situații se datorează legislației rutiere care lasă loc de interpretări și din cauza cunoștințelor limitate de care au parte cursanții pe parcursul școlii auto.
Citește și:
Schimbări importante în regulile de circulație la sensul giratoriu
Primul oraș blocat de protestul fermierilor și transportatorilor. „Revoluție, tată!”
Trafic restricționat pe Autostrada A1 pe sensul București - Pitești
„S-au consumat râuri de cerneală pe problematica aceasta și nu ar strica să vedem mai repede adoptarea noii inițiative legislative care ar trebui să nu mai lase loc de interpretări și culpe comune. Plus niște instructori auto care-și învață corect elevii și polițiști care știu să aplice legea”.
Sensurile giratorii din Sibiu sunt o problemă pe capul șoferilor de mult timp. În vara anului 2022, polițiștii rutieri din Sibiu au filmat cu o dronă cum se circulă corect într-un sens giratoriu. Oamenii legii au explicat detaliat fiecare scenariu posibil într-un sens giratoriu cu trei benzi de circulație și patru intrări / ieșiri, unde intrările au câte trei benzi, iar fiecare ieșire câte două benzi de circulație.
Un val de discuții a luat naștere și despre sensul giratoriu dezaxat din Sibiu, de pe Calea Cisnădiei, care este considerat pericol public.
Citește și:
Se închide circulația pe A2, sensul București-Constanța
Ciolacu, despre introducerea Religiei ca materie la BAC: „Vorbim despre istoria religiilor”