Social Locale

Legea în cazul cardurilor de energie se schimbă! Ce condiție anulează voucherul oferit românilor

schedule 26 apr. 2023, 11:22

Legea în cazul cardurilor de energie se schimbă! Ce condiție anulează voucherul oferit românilor
Gabriel Preda RO / Shutterstock

Noi schimbări în cazul cardurilor de energie oferite românilor beneficiari. Voucherele pot fi anulate în cazul în care beneficiarii nu au îndeplinit condițiile, iar aceștia pierd dreptul la ajutor. Partea bună este că românii nu vor fi obligați să returneze banii deja folosiți.

Cardurile de energie suferă o nouă schimbare legată de condițiile îndeplinite

Cardurile de energie trec printr-o nouă schimbare potrivit unui nou proiect de OUG. Prin urmare, cardul de energie poate fi anulat în cazul în care autoritățile identifică beneficiari care nu au îndeplinit și nu respectă condițiile necesare pentru a intra în posesia acestuia în momentul în care s-a stabilit acordarea ajutorului pentru achitarea facturilor la energie. Plățile vor fi sistate automat, iar banii care deja au fost folosiți de beneficiarul cardului nu vor fi returnați de către beneficiari.

“În cazul în care pe durata valabilității cardului de energie se constată, din motive de indisponibilitate sau acuratețe a informațiilor la momentul efectuării interogărilor bazelor de date, că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil pentru primirea sprijinului, cardul de energie se anulează și sumele cheltuite aferente cardului de energie se suportă din bugetul de stat”, se arată în document. 

Potrivit exprimării folosite în noul proiect, românii care deja au reușit să se folosească de o parte din bani pentru a-și achita facturile la energie nu vor fi obligați să întoarcă sumele de bani, acestea fiind suportate de bugetul statului. În acest sens a fost trimisă și o solicitare către MIPE cu privire la clarificarea acestei interpretări.

Regula care rămâne în vigoare

Ba mai mult decât atât, regula potrivit căreia beneficiarii români sunt obligați să anunțe Poșta Română în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile necesare pentru primirea ajutorului rămâne în vigoare în continuare.

”În cazul în care beneficiarul sprijinului pentru persoane vulnerabile nu se mai încadrează în categoriile prevăzute la art. 3 alin. (1) (de beneficiari - n. red.), unitatea de implementare din cadrul MIPE (...) are obligația de a anunța Compania Națională Poșta Română, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la certificarea situației înregistrate, în vederea sistării utilizării sprijinului material primit prin intermediul cardului de energie”. 

În proiectul de OUG se va stabili și faptul că banii care se află pe cardul de energie nu pot fi folosiți pentru plata penalităților de întârziere, deoarece acestea se află deja în sarcina beneficiarului.  Pentru a se putea aplica noua regulă, proiectul de OUG trebuie să fie adoptat la Guvern și publicat în Monitorul Oficial. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---