Noi reguli pentru chiriașii români
Noua regulă prevede ca proprietarii să îi ia în spațiu pe găzdași. Aceștia trebuie să meargă împreună la autorități pentru a-i lua în spațiu. Termenul în care românii proprietari de apartamente pot face acest lucru nu mai e de 30 de zile, ci de 15 zile.
Potrivit legii, gazda unei persoane care nu a mers la autorități pentru a-și schimba adresa din actul de identitate cu cea la care locuiește de fapt este obligat, atunci când trec mai mult de 15 zile de când s-a efectuat mutarea, să o însoțească la serviciul de evidență a persoanelor, pentru a-și exprima acordul de a o lua în spațiu.
Noua lege va intra în vigoare din data de 10 iunie 2023. OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi buletinele românilor urmează să fie modificată, din 10 iunie, potrivit Legii 162/2023. Astfel, atât proprietarii, cât și chiriașii vor fi nevoiți să respecte noua modificare a legii.
Citește și:
Noi reguli pentru vânzarea jucăriilor. Acestea vor avea nevoie de un „paşaport” digital
Noi reguli pentru românii care trec frontiera însoțiți de minori
Noi reguli pentru vânzarea bijuteriilor. Detalii despre noul proiect inițiat de ANPC
Mai exact, potrivit textului din document, "persoana care găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv după trecerea termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) (15 zile - n. red.) are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimțământului de primire în spațiu".
Excepțiile legii și amenzile aplicate în cazul încălcării legii
Totodată, în baza acestei legi se aplică și excepții. Mai exact, de la această obligație sunt scutite persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu în interes de serviciu sau în scop turistic. În cazul în care românii nu vor respecta noua obligație, autoritățile vor aplica amenzi cuprinse între 75 și 150 de lei.
Citește și:
Reguli noi în restaurante din 15 martie. Ce trebuie să știe patronii, dar și clienții
În prezent, OUG 97/2005 subliniază că "persoana care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile (...) are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul".