Auto

Noi reguli pe piața RCA. Până când ar putea fi prelungită plafonarea tarifelor

schedule 23 aug. 2023, 08:36

Noi reguli pe piața RCA. Până când ar putea fi prelungită plafonarea tarifelor
Foto: Skrypnykov Dmytro/Shutterstock

Falimentul Euroins a schimbat regulile de pe piața RCA. Costurile asigurărilor auto obligatorii ar putea fi plafonate până la începutul lui 2024. Chiar și așa, șoferii se plâng de faptul că tarifele s-au dublat în unele cazuri. O altă măsură nouă care se aplică deja: asigurările se pot cumpăra cu două luni înainte de expirare. Dar până când ar putea fi prelungită plafonarea tarifelor RCA?

Sunt tot mai multe modificări legislative pe piața RCA în ultima perioadă. Până acum, o poliță RCA se putea reînnoi cu cel mult 30 de zile înainte de a expira.

Acum, perioada a fost prelungită de la 30 la 60 de zile. Hotărârea vine în contextul falimentului companiei Euroins. În perioada următoare, avem aproape 1,8 milioane de șoferi care vor trebui să încheie noi asigurări. 

„Ăsta e un interval maxim. Pentru că poţi să ţi-o faci astăzi şi să intre mâine în vigoare”, a explicat Sergiu Costache, expert asigurări.
„Dorim ca posesorii de polițe Euroins să poată să-și preschimbe din timp contractele de asigurare”, Valentin Ionescu, director ASF.
„În practică, din păcate, constatăm că, în general, clienţii îşi reînnoiesc poliţele cam cu 3-5 zile înainte de termenul de expirare. Este mentalitatea noastră balcanică”, Viorel Vasile, CEO companie brokeraj.

Polițele de la Euroins ar urma să fie valabile până la final de an

Se conturează și scenariul în care polițele de la compania falimentară Euroins să fie valabile până la final de an.

„Evident, în aceste 3 luni, se vor produce o mulţime de accidente care vor fi plătite de Fondul de Garantare. La final, vor fi plătite de noi, de clienţi”, Sergiu Costache, expert asigurări.

Până când ar putea fi plafonate tarifele RCA

„Monitorizăm piața. Ne uităm pe tarifele medii practicate de toate societățile și nu numai. Piața nu a avut abateri. Întotdeauna mai sunt și excepții. Ele sunt punctuale și foarte mici ca număr”, Valentin Ionescu, director ASF.

Conform Observator, autoritățile iau în calcul prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni, adică până în ianuarie.În cazul în care se renunță la plafonare, prețurile ar urma să mai crească. Pentru început, cu cel puțin 10%. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---