Lifestyle Recomandări

Ce trebuie să faci în timpul unui cutremur. Ce trebuie să conțină rucsacul de urgență

schedule 15 feb. 2023, 14:15

Ce trebuie să faci în timpul unui cutremur. Ce trebuie să conțină rucsacul de urgență
Pixel-Shot/Shutterstock

Cutremurele din ultima perioadă care au avut loc atât în România, cât și în Turcia și Siria, au indus o stare de panică în rândul oamenilor. Acestora le este frică de o asemenea calamitate naturală și sunt acaparați de un sentiment de panică. Specialiștii spun că în orice scenariu, oamenii trebuie să își păstreze calmul, să fie pregătiți în orice moment și să urmeze câțiva pași simplu pentru a-și salva viața.

GHID: Ce trebuie să faci în caz de cutremur

Ce trebuie să faci în timpul unui cutremur

Cutremurul nu este un eveniment tocmai plăcut, însă primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să vă păstrați calmul, să nu faceți panică și să nu întreprindeți acțiuni negândite. Este necesar să vă adăpostiţi urgent într-un loc sigur şi rămâneţi acolo pană la încetarea cutremurului.

În cazul în care vă aflați în interiorul unei clădiri rămâneţi pe loc, nu încercaţi să ieşiți afară coborând cu liftul sau pe scări și nu ieșiți la balcon. Adăpostiţi-vă sub o masă, un birou sau o piesă solidă de mobilier şi ţineţi-vă bine de acesta. Dacă vă aflați pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior. Foarte important este să vă protejați capul şi faţa.

Neapărat îndepărați-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, dulapuri înalte, aparate de iluminat. acestea vor cădea primele și vă pot provoca răni. Dacă cutremurul va prins într-un loc public, de exemplu: un magazin, adăpostiţi-vă în locuri cât mai departe de ferestre ori de raioane cu obiecte grele. Nu utilizați liftul pentru a ieși afară. În cazul în care vă aflați deja în lift în timpul cutremurului, apăsaţi butonul de urgenţă. Când liftul se opreşte, ieşiţi cât mai repede din lift şi adăpostiţi-vă într-un loc sigur.

În timpul cutremurului, obiectele din jur pot să se răstoarne sau să alunece, tencuiala din tavan se poate desprinde, iar geamurile se pot sparge. Dacă vă aflați în exteriorul clădirii, stați departe de sursele de energie electrică, de stâlpi, de geamuri, de blocuri, de poduri. În cazul în care cutremurul vă prinde într-un vehicul, rămâneţi în mașină. Nu ieșiți din mașină dacă pe jos se află cabluri de electricitate. În asemenea cazuri, solicitați ajutor și așteptați până vin echipele de intervenţie.

Ce trebuie să faci după cutremur

Ca și în timpul cutremurului, încercați să fiți calm, liniștit și să nu faceți panică. Încercați să liniștiți și persoanele din jur. Verificați dacă sunteți rănit, după care verificați-i și pe cei din jur. În cazul în care există răniţi, acordați primul ajutor medical, doar dacă vă pricepeţi.

Dacă în urma cutremurului ați fost prins sub dărâmături sau într-o anumită încăpere, la anumite intervale de timp, trebuie să loviţi cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi. Acest lucru va ajuta să transmiteți semnale prin care puteți fi identificat și salvat. Folosiți telefonul doar pentru a semnala o urgenţă.

Verificați casa, dacă sunt pagube, starea aragazului, starea rețelei electrice. Dacă încă mai aveți acces la apa din robinete, umpleți mai multe recipiente pentru a vă crea rezerve pentru mai târziu. Sunați la serviciul de urgență pentru a le cere ajutorul, dacă este cazul, și ascultați-le instrucțiunile.

Ce trebuie să conțină rucsacul de urgență în caz de cutremur

Niciodată nu știm când se poate întâmpla, de aceea este bine să fim pregătiți din timp. Un rucsac de urgență ne poate salva viața de multe ori, dacă acesta conține toate cele necesare.

Prin urmare, un rucsac de urgență trebuie să conțină următoarele:

  • apă
  • conserve
  • alimente deshidratate
  • batoane proteice
  • biscuiți din cereale
  • după caz, mâncare pentru bebeluși, lapte praf, etc.
  • medicamente de bază
  • după caz, medicamente pentru boli cronice (diabet, hipertensiune arterială, etc)
  • pansamente sterile, leucoplast
  • alcool sanitar, garou elastic, termometru
  • mască de praf
  • o lanternă și baterii de schimb
  • un fluier
  • briceag/ cuțit multifuncțional
  • pături sau haine în funcție de anotimp
  • articole personale: săpun, soluție dezinfectantă pentru mâini, pastă și periuță de dinți
  • șervețele umede și uscate
  • carte de identitate, pașaport, acte de proprietate ale casei, carnet de asigurări medicale (fotocopii).

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---