Social Externe

Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar

schedule 14 feb. 2023, 13:04

Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar
hodim / Shutterstock

Autoritățile din Republica Moldova au decis să închidă temporar spațiul aerian, până la ora 16:00. Compania aeriană Air Moldova a făcut un apel către pasageri să își păstreze calmul. Decizia a venit după ce Maia Sandu a declarat că Rusia ar pregăti o lovitură de stat la Chișinău.

Republica Moldova și-a închis temporar spațiul aerian

Autoritățile de la Chișinău au decis să închidă temporar spațiul aerian din motive de securitate. Compania aeriană Air Moldova a transmis decizia pe pagina sa de Facebook. Reprezentanții au făcut un apel către pasageri și i-au îndemnat să fie calmi, să aibă răbdare și să urmărească informațiile care vor apărea pe panourile din aeroport.

„Stimați pasageri, în acest moment, spațiul aerian al Republicii Moldova este închis, suntem în așteptarea reluării zborurilor. Orarul planificat astăzi va suferi modificări. Stimați pasageri, cei care vă aflați în aeroport, la bord sau urmează să zburați astăzi, vă rugăm să păstrați calmul și să urmăriți panourile informative din aeroport, online pe www.airmoldova.md și www.airport.md. Vom reveni cu informații!”, a anunțat și compania Air Moldova, fără a da alte detalii.


Pe pagina Aeroportului Internaţional din Chişinău a fost anunțat că unele curse nu au decolat, în timp ce altele nu au putu ateriza sau nu au mai ajuns la Chişinău, printre acestea fiind şi o cursă de la Bucureşti.

Această măsură a surprins pe toată lumea, fiind luată într-un timp destul de scurt, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, au declarat că Rusia ar pregăti o lovitură de stat prin care urmărește schimbarea puterii în stat.

Rusia respinge acuzațiile aduse de Maia Sandu și Volodimir Zelenski

De asemenea, autoritățile de la Kremlin își doresc să împiedice Moldova să adere la spațiul european și să folosească teritoriul în războiul contra Ucrainei.

"Vorbim de diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civili, care să întreprindă acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici. Prin acţiuni violente, mascate sub proteste ale aşa-numite opoziţii, ar urma să se forţeze schimbarea puterii la Chişinău.", a declarat Maia Sandu.

Săptămâna trecută, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că un spion ucrainean ar fi descoperit planul serviciilor secrete rusești în care se vorbește despre „distrugerea Moldovei”. La rândul său, liderul de la Kiev a anunțat conducerea de la Chișinău despre planul diabolic al Kremlinului.

John Kirby, coordonatorul pentru strategii de comunicare al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, a afirmat luni că informaţiile despre posibila lovitură de stat de la Chișinău sunt îngrijorătoare şi a dat asigurări că Washingtonul este alături de guvernul şi poporul din Moldova.

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a negat orice acuzație adusă de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit cărora Rusia ar pregăti o lovitură de stat la Chișinău cu scopul de a schimba puterea în stat. Moscova spune că de fapt, prin aceste manevre, Ucraina ar urmări să atragă Moldova „într-o confruntare dură cu Rusia”.

„Astfel de afirmații sunt complet nefondate și lipsite de substanță”, a declarat Ministerul rus de Externe.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---