Ursula von der Leyen a fost desemnată joi, în cadrul Congresului Partidului Popular European (PPE) desfășurat la București, candidata popularilor europeni pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene. Cu un total de 400 de voturi pentru și 89 împotrivă, von der Leyen a obținut sprijinul majorității delegaților PPE, în timp ce alte 10 voturi au fost anulate.
În discursul său, președinta Comisiei Europene a subliniat importanța deciziilor europenilor în materie de migrație și azil, precum și necesitatea consolidării granițelor europene. Von der Leyen a reiterat că „europenii decid cine vine în Europa și în ce condiții”, respingând influența rețelelor de crimă organizată și a traficanților în aceste procese.
De asemenea, ea a vorbit despre nevoia de investiții sporite în apărare și industria de următoare generație, menționând sprijinul acordat Ucrainei și angajamentele PPE pentru următorul mandat. În contextul tensiunilor geopolitice actuale, von der Leyen a evidențiat provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, de la agresiunea rusă în Ucraina până la războiul cibernetic și influența externă.
Citește și:
Iohannis, la Summitul Consiliului Europei, la Reykjavik
Ursula von der Leyen vizează un nou mandat la Comisia Europeană
Ursula von der Leyen reafirmă poziția UE în fața extremismului
Manifestul PPE, care include și solicitarea aderării României la spațiul Schengen, a fost adoptat în unanimitate, marcând un pas important pentru integrarea europeană a țării.
Ursula von der Leyen a fost singurul candidat înscris în cursa pentru desemnarea candidatului PPE la președinția Comisiei Europene, iar votul a confirmat susținerea partidului pentru un nou mandat al său la conducerea executivului comunitar.