Un pilot a încercat să prăbușească un avion din SUA
Aeronava urma să decoleze de la Everett, Washington, spre San Francisco. Un fost pilot care nu se afla în timpul serviciului ar fi pătruns în cabina piloților și ar fi încercat să oprească motoarele, au transmis anchetatorii. Bărbatul a fost imobilizat de echipajul de zbor și legat de un scaun.
Joseph David Emerson este autorul tentativei de a prăbuși un avion care avea la bordul său 80 de persoane. Cursul aeronavei a fost deviat spre Portland, după o astfel de „amenințare la securitate”.
Reprezentanții Alaska Airlines au mărturisit că în afara programului său, pilotul stătea pe scaunul de zbor din cabina piloților când ”a încercat fără succes să perturbe funcționarea motoarelor”. Acesta s-ar fi ridicat brusc spunând ceva asemănător cu ”nu am dreptate”, înainte de a încerca să prăbușească avionul.
Citește și:
Tânăr de 24 de ani, căzut în stația de metrou Tineretului. Haos în subteran
Avion prăbușit în Brașov, pe un câmp dintre Râșnov și Tohan. Pilotul a murit
Căpitanul și primul ofițer au reacționat foarte rapid, iar puterea motorului nu a fost afectată. la bordul avionului se aflau 80 de pasageri și patru membri ai echipajului.
„Nici nu bănuiam că s-ar întâmpla ceva până când însoțitorul de bord nu a anunțat prin difuzor că există o situație de urgență și că avionul trebuie să aterizeze imediat... Aproximativ 15 minute mai târziu a revenit spunând că este o urgență medicală.”, a povestit unul dintre pasageri.
Un alt pasager a mărturisit că a auzit cum unul dintre însoțitorii de zbor i-a spus suspectului: ”Vom fi bine, e în regulă, te vom scoate în siguranță din avion”.
Administrația Federală a Aviației a declarat că acest eveniment „nu are legătură în niciun fel cu evenimentele mondiale actuale”.