Sebastian Dobrincu, de urgență la spital
Sebastian Dobrincu a trecut prin câteva momente de coșmar, după ce s-a rănit și a apelat la ajutorul medicilor. Deși partenerul de viață al Ioanei Ignat a sunat la salvare și ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale chiar în acel moment, a fost nevoit să aștepte 40 de minute, pentru a veni cineva care să îi ofere ajutorul de care avea atât de mare nevoie.
După ce s-a liniștit, a decis să le vorbească și fanilor săi despre întreaga experiență neplăcută de care a avut parte și a început prin a le spune că s-a tăiat într-un feliator de legume, în timp ce se afla în casă, iar sângele a curs minute în șir, până când un echipaj SMURD a ajuns la el.
„Neajusurile spitalelor din România ne afectează într-un final pe noi toți. Și se pare că a venit rândul meu. Vă zic doar că în duelul dintre feliatorul de legume și mâna mea, n-am ieșit câștigător. Am pictat bucătăria vreo 40 de minute, până când SMURD-ul a reușit să mă ducă la Floreasca”, a transmis Sebastian Dobrincu, pe Facebook.
Toate aceste situații de care s-a lovit l-au determinat să vorbească și despre neajunsurile spitalelor din România care, din punctul lui de vedere la un moment dat, ajung să ne afecteze pe noi toți, dar cărora oamenii le dau importanță doar în momentul în care ajung să fie puși într-o ipostază nefericită. Condițiile de la Spitalul Floreasca l-au lăsat mască, iar din minte nu își poate scoate deloc imaginile medicilor suprasolicitați, a spitalelor pline de pacienți sau ale cozilor de holuri
Citește și:
Sebastian Dobrincu a împlinit 25 de ani. Ce regrete are antreprenorul
Sebastian Dobrincu, probleme serioase după ce s-a întors de la Survivor
Sebastian Dobrincu vrea să își întemeieze o familie cu Ioana Ignat
„Condițiile de acolo, le cunoaștem cu toții. Medicii evident suprasolicitați de numărul mare de pacienți la urgențe. Cozi interminabile pe holuri și la blocul operator. Saloanele de pacienți pline ochi”, a mai zis el.