Externe Locale

Rusia, bombardament lângă granița cu România. Porturile Reni și Ismail de pe Dunăre, lovite cu drone Kamikaze

schedule 24 iul. 2023, 10:04

Rusia, bombardament lângă granița cu România. Porturile Reni și Ismail de pe Dunăre, lovite cu drone Kamikaze
Foto: Captura Digi 24

Rusia a atacat din nou Odesa şi de aceasta dată a lansat un bombardament lângă granița cu România. Țintele au fost porturile Reni și Ismail, situate pe Dunăre. Conform forţelor ucrainene ar fi fost folosite drone iraniene Shahed 136 „Kamikaze”.

Rusia a lansat un bombardament lângă granița cu România

Potrivit primelor informații, au fost atacate depozite de petrol, cât și depozite de arme și echipamente NATO. În atac, a fost distrus și un depozit de cereale. Comandamentul militar Sud al Ucrainei a menționat că patru angajați care lucrau la depozitul de cereale au fost răniți.

Acest atac este cel mai apropiat de granița de România de la începutul războiului din Ucraina. Practic, dronele rusești au lovit la aproape 200 de metri de granițele României. 

Distanța dintre portul Reni și portul Galați este de 10 kilometri, pe Dunăre. Conform imaginilor publicate pe rețelele de socializare, atacul ar fi avut loc în jurul orei 04:00, în dimineața zilei de luni, 24 iulie.  

Cum s-a văzut de la Galaţi atacul ruşilor asupra porturilor Reni şi Ismail de la Dunăre

Potrivit marinarilor aflaţi pe partea românească a fluviului Dunăre, bombardamentele au început în jurul orei 03:15 şi au continuat până în jurul orei 05:40. 

„Dacă mai stăteam 2 minute bubuia pe noi. Am decis să fug fără revizie! S-au anunțat cinci zile de bombardament”, a transmis un marinar aflat pe partea românească a fluviului, martor al exploziei, la Observator

„În jur de ora 03.15 a început bombardamentul. Eu n-am avut timp de filmat că au bombardat lângă noi la cinci lateral de navă (eram la cheu – încărcam). Și câteva geamuri sparte la navă. Capace de magazie îndoite. Resturi căzute. Am inteles ca sunt și victime”, a transmis un alt martor. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 25 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

40 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 5.0588 RON
0.00400
USD
USD: 4.3326 RON
0.00050
GBP
GBP: 5.8677 RON
0.01790
HUF
HUF: 1.2786 RON
0.00180
BGN
BGN: 2.5866 RON
0.00200
CHF
CHF: 5.3652 RON
0.01020
Convertor valutar

Rezultat: ---