Theo Rose nu trece printr-o perioadă prea bună
Theo Rose a avut un an aglomerat, care a venit la pachet cu foarte multe schimbări și cu lecții de viață importante. Artista a adus pe lume un copil, iar de atunci, totul a căpătat o altă formă și în ciuda faptului că are parte de ajutor în ceea ce privește creșterea lui Sasha, oboseala și stresul și-au spus cuvântul și în cazul ei.
Cei care o urmăresc încă de la începutul carierei știu despre partenera de viață a lui Anghel Damian faptul că a fost mereu sinceră cu fanii săi și că le-a arătat atât părțile frumoase din viața sa, cât și pe cele situate la polul opus. Așa s-a întâmplat și acum. Cântăreața a simțit nevoia să își spună oful, moment în care le-a dezvăluit fanilor săi că a ajuns, fără să vrea, să se confrunte cu burnout-ul, din cauza faptului că muncește încontinuu și că nu mai are timp pentru ea.
Citește și:
Iuliana Pepene și Sonia Simionov, ceartă de zile mari la America Express
Cine a câștigat singura imunitate a primei etape din Argentina la America Express
Iulia Albu, de urgență la spital după participarea la America Express
Finalul acestui an este unul aglomerat pentru Theo Rose, care are multe concerte, filmări pentru ultimul sezon al serialului ”Clanul”, fiind în același timp nevoită să participe la tot felul de evenimente, deși poate nu are mereu energia necesară pentru toate acestea.
Simte nevoia de o pauză, doar că momentan nu poate pleca în vacanță, ci să se ocupe de toate lucrurile pe care trebuie să le ducă la bun sfârșit. Când simte că nu mai poate, găsește puterea de a merge înainte, motiv pentru care fanii ei o apreciază enorm și o consideră un exemplu demn de urmat.
„Burnout… Here I come! Nu sunt bine. Tot zic că am obosit da` nu sunt în stare să schimb nimic. Corpul și mintea mea sunt în Piața Constituției și se revoltă. Cred că tre` să fug în altă țară ca politicienii. Spun asta cu textul în brațe. Urmează 12h de filmare. Yuhu!”, a povestit Theo Rose, pe Instagram.