Untold 2023: o parte din scenă a luat foc
O parte din scena principală a festivalului Untold de pe Cluj Arena a fost cuprinsă de flăcări, pentru scurt timp, în timpul spectacolului de vineri seară. O defecțiune la jocurile pirotehnice a declanșat o scânteie.
Incidentul putea avea urmări grave dacă intensitatea focului era mai mare, în acel moment stadionul fiind arhiplin. Dar focul nu a fost de anvergură, însă unii participanți au avut parte de momente de panică.
Ce au transmis autoritățile
„La momentul spectacolului de artificii din timpul evenimentului artistic a apărut o defecțiune tehnică la unul dintre dispozitivele de lansare a artificiilor.
Defecțiunea a fost remediată imediat de personalul specializat prezent în apropierea zonei. Menționăm faptul că aceasta nu a avut niciun impact asupra echipamentului sau scenei evenimentului”, potrivit ISU Cluj.
Capacitatea stadionului a fost și ea depășită, autoritățile restricționând accesul oamenilor de la ora 22:00. Arena a fost arhiplină, iar scările de la ieșire erau blocate de sute de oameni.
Citește și:
Primul târg de Crăciun din București se deschide miercuri
Theodor Andrei le-a dat replica gurilor rele. Ce le-a transmis haterilor
E-commerce: 6 motive pentru care nu trebuie să ratezi ecomTEAM 2023
„Pentru siguranța spectatorilor din incinta Cluj Arena, ca urmare a faptului că în acel perimetru fusese atinsă capacitatea maximă admisă, în jurul orei 22.00 a fost restricționat temporar accesul spectatorilor.
Facem precizarea că măsurile instituite au fost necesare pentru siguranța participanților, evacuarea spectatorilor fiind posibilă în orice moment dacă se impunea. În acest sens, la momentul de afluire maximă a spectatorilor nu a fost înregistrat niciun eveniment negativ", a confirmat aceeaşi sursă.