Social Externe

O dronă cu un dispozitiv exploziv ataşat, găsită în Bulgaria, la câteva zeci de kilometri de România. Zona a fost izolată

schedule 18 sept. 2023, 10:43

O dronă de origine necunoscută şi, conform unor informaţii neconfirmate, care avea ataşat un dispozitiv exploziv, a fost găsită pe țărmul bulgăresc Tiulenovo, duminică seară. Ar fi prima dronă din războiul Rusia-Ucraina care ajunge în Bulgaria. 

O dronă cu un dispozitiv exploziv ataşat a fost găsită pe țărmul bulgăresc

Pentru moment, nu este clar cum a ajuns drona pe ţărmul bulgăresc, dacă a căzut din aer sau a fost luată de curent. Totodată, nu există nicio informaţie cu privire la proprietarul dronei, iar zona a fost izolată, potrivit Europa Liberă Bulgaria.

Poliția din Bulgaria a izolat o zonă din apropiere localității Tiulenovo, situată la aproape 40 de kilometri de granița cu România, după ce au fost raportate resturile unei drone de cel puțin trei metri. Ministerul Apărării de la Sofia a anunțat că marina bulgară a început misiunea de recunoaștere și de eliminare a pericoului. 

Radoslav Rusev, bărbatul care a alertat autoritățile şi a făcut fotografiile dronei, a explicat la Televiziunea Naţională că, după aproape 12 ore, nu există nicio anchetă în acest caz.

„Am văzut bomba pe drona care este lipită de ea. Este foarte clar vizibilă în imagini. Am alertat serviciile de urgenţă la ora 21:40 aseară. Până acum nu a existat niciun răspuns la semnalul meu, cu excepţia faptului că drumul spre Golful Tyulenovo este închis. Aşteptăm de zece, unsprezece ore ca să se întâmple ceva”, a declarat Radoslav Rusev.

Primarul comunei Şabla, Marijan Zhechev, a explicat că se aşteaptă sosirea unei echipe de la Ministerul Apărării. 

„Aseară, în jurul orei 21:30, am primit un telefon care spunea că există un obiect similar adus de valuri. Începând cu ora 22:10 aseară, zona a fost izolată. Acţiunea în acest moment este un ordin de a izola zona pentru a proteja viaţa şi sănătatea oamenilor care locuiesc în zonă până la sosirea autorităţilor Ministerului Apărării", a declarat Zhechev.

Întrebat dacă se cunoaște originea dronei, primarul din Shabla a adăugat că „din ceea ce se poate vedea de la distanță, este una dintre cele folosite în războiul din Ucraina”. 

Drona se afla lângă portul de agrement al satului. „Din fericire, în acest moment bate vântul şi nicio barcă nu a ieşit încă în larg”, a declarat Georgi Todorov, unul dintre primii localnici care au văzut drona în această dimineaţă. 

O echipă specializată din cadrul Forţelor Navale va efectua recunoaşterea şi eliminarea obiectului găsit în Tyulenovo, a transmis Ministerul Apărării. De asemenea, o echipă modulară de eliminare a muniţiilor de la Baza navală din Varna a fost activată în această dimineaţă. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---