Horoscop

Marele Horoscop Chinezesc 2024: Ce ne aduce Anul Dragonului de Lemn

schedule 30 dec. 2023, 10:11

Marele Horoscop Chinezesc 2024: Ce ne aduce Anul Dragonului de Lemn
CHALERMPHON SRISANG/Shutterstock

Horoscopul Chinezesc 2024 se află sub influențele energetice ale Dragonului de Lemn și începe în data de 10 Februarie 2024! Dragonul de Lemn aduce transformare și realizare, succes și putere, noblețe, onoare și noroc. Vă invităm să descoperiți previziunile astrologice complete pentru fiecare zodie în parte din Noul An Chinezesc 2024 al Dragonului de Lemn!

În Horoscopul Chinezesc, fiecare animal și element combinat cu anul respectiv influențează aspectele vieții individuale. De exemplu, elementul de lemn adaugă o notă de flexibilitate și creștere, îmbunătățind abilitățile de comunicare și promovând schimbarea într-un mod mai ușor și mai armonios.

Pentru fiecare zodie, anul Dragonului de Lemn poate aduce o serie de oportunități și provocări. Este important să abordați aceste energii cu o mentalitate deschisă și să vă adaptați la schimbările care pot apărea, profitând de oportunități pentru dezvoltare și creștere personală.

Culoarea norocoasă în 2024: verde închis.

Marele Horoscop Chinezesc 2024: Anul Dragonului de Lemn

Horoscop Chinezesc 2024 Șobolan

Sunt Zodia Șobolanului cei născuți în anii:

  • 31 ian 1900 – 18 feb 1901
  • 18 feb 1912 – 5 feb 1913
  • 5 feb 1924 – 24 ian 1925
  • 24 ian 1936 – 10 feb 1937
  • 10 feb 1948 – 28 ian 1949
  • 28 ian 1960 – 14 feb 1961
  • 16 feb 1972 – 2 feb 1973
  • 2 feb 1984 – 19 feb 1985
  • 19 ian 1996 – 6 feb 1997
  • 8 feb 2008 – 25 ian 2009

Anul 2024 în Zodiacul Chinezesc se anunță unul minunat pentru tine, căci Dragonul de Lemn și zodia Șobolanului sunt în bune relații din punct de vedere astrologic. Pentru tine este un an al marilor revelații, al descoperirii esenței în viață și a drumului personal, a succesului și transformării în cel mai bun sens al cuvântului.

Oportunitățile vor merge la braț cu responsabilitatea și cu cât îți vei urma mai mult intuiția și vei fi mai atent la ceea ce îți dorești cu adevărat, la ceea ce îți șoptește sufletul, cu atât vei reuși să faci acele schimbări de care aveai cu adevărat nevoie în viața ta. La locul de muncă te poți orienta în direcții mai bune, unde să muncești cu drag și implicare și de unde să poți câștiga venituri mai mari.

Și în dragoste se anunță vești bune, fie pentru că te vei îndrăgosti în acest an și vei trăi o poveste de dragoste frumoasă și plină de lecții importante pentru tine, fie pentru că vei reuși să pui capăt unei relații toxice, care te ține în loc, deci îți tăia aripile și te făcea să te îndoiești de tine. Ori poate evoluezi minunat în relația pe care o ai deja!

Nu ar fi rău să ai grijă de stilul tău de viață și de sănătatea ta, aici pot să apară o serie de fluctuații și, în general, te vei simți rău atunci când tu nu ai grijă de tine. Dacă ai un tratament de urmat, nu îl neglija. De asemenea, încearcă să mergi la analizele uzuale și să adopți un stil de viață sănătos, cu o dietă potrivită pentru corpul tău, cu respectarea orelor de somn și cu suficientă mișcare.

Horoscop Chinezesc 2024 Bivol

Sunt Zodia Bivolului cei născuți în anii:

  • 19 feb 1901 – 7 feb 1902
  • 6 feb 1913 – 25 ian 1914
  • 25 ian 1925 – 12 feb 1926
  • 11 feb 1937 – 30 ian 1938
  • 29 ian 1949 – 16 feb 1950
  • 15 feb 1961 – 4 feb 1962
  • 3 feb 1973 – 22 ian 1974
  • 20 feb 1985 – 8 feb 1986
  • 7 feb 1997 – 27 ian 1998
  • 26 ian 2009 – 13 feb 2010

În Horoscopul Chinezesc, anul 2024 al Dragonului de Lemn va aduce în special echilibru, dar și noroc și capacitate de a face față unor mari provocări și unui ritm foarte solicitant de muncă și responsabilități. Și în anii precedenți te-ai simțit ca într-un carusel, mereu contra cronometru, iar în 2024 te vei simți la fel, însă de data aceasta vei reuși să te organizezi eficient, să îți găsești echilibrul și ritmul tău, astfel încât să poți gestiona un volum mare de responsabilități fără a-ți periclita odihna.

Din multe puncte de vedere 2024 este un an al succesului pentru tine. În planul muncii ai șansa să te dedici și unor proiecte separate, unde te vei simți învățăcel, însă vei reuși să progresezi și să îți dezvolți un drum paralel în muncă ce îți va aduce venituri suplimentare și pe termen lung în viață. Poate îți deschizi o mică afacere, poate înveți să investești eficient, poate ai anumite bunuri pe care nu le-ai fructificat sau primești o moștenire de care te vei îngriji și care îți va aduce profit mai târziu.

În familie relațiile sunt armonioase și unii dintre voi se pot bucura de apariția unui nou membru, un copil care să vă aducă bucurie, chiar dacă și multe responsabilități totodată. Sănătatea pare să fie mai bună decât în ultimii ani, la fel și capacitatea da de a avea un mai bun management al stresului. La finalul acestui an te vei simți mai împlinit, mai bogat, mai încrezător în propriile forțe.

Horoscop Chinezesc 2024 Tigru

Sunt Zodia Tigrului cei născuți în anii:

  • 13 feb 1926 – 1 feb 1927
  • 31 ian 1938 – 18 feb 1939
  • 17 feb 1950 – 5 feb 1951
  • 5 feb 1962 – 24 ian 1963
  • 23 ian 1974 – 10 feb 1975
  • 9 feb 1986 – 28 ian 1987
  • 28 ian 1998 – 15 feb 1999
  • 14 feb 2010 – 2 feb 2011

În Horoscopul Chinezesc Dragonul de Lemn și Tigrul reprezintă douâ făpturi rivale, însă deosebit de puternice, tocmai de aceea își pot ține piept una alteia. Pentru tine, drag nativ Tigru, anul 2024 îți va ridica la fileu provocări grele, dar care îți permit oportunitatea de a te remarca în fața celorlalți și de a-ți demonstra adevăratul potențial.

Se spune că nu reușim să ne depășim condiția decât atunci când ieșim din confort și ne aflăm în fața unei crize. Cam așa am putea descrie acest an pentru tine. 2024 te provoacă să evoluezi, să îți depășești limitele, să demonstrezi că poți face față situațiilor dificile pe care soarta ți le va pune în față. Vei fi nevoit să-ți îmbunătățești abilitățile de comunicare, să înveți să-ți faci echipe și să utilizezi eficient resursele pe care le ai la dispoziție.

Nu uita că zodia ta simbolizează putere, că este stăpână a uscatului, a junglei și totodată presupune abilități excepționale de vânător. Vei ști să observi oportunitățile care îți ies în cale și să le fructifici cu adevărat. În dragoste este recomandat să acorzi mai multă atenție partenerului de viață și în special profunzimii relației pe care o aveți. Cu puțină grijă vei reuși să menții armonia în cuplu și să te bucuri de tot suportul pe care partenerul de viață ți-l poate oferi.

În ceea ce privește sănătatea, vei reuși să menții un echilibru în această sferă a vieții tale dacă vei avea grijă să ai un bun management al stresului. Poate nu ar strica să adopți activități care să te ajute să te relaxezi, să consumi furia și tensiunile interioare sau poate chiar să cultivi pacea interioară.

Horoscop Chinezesc 2024 Iepure

Sunt Zodia Iepurelui cei născuți în anii:

  • 2 feb 1927 – 22 ian 1928
  • 19 feb 1939 – 7 feb 1940
  • 6 feb 1951 – 26 ian 1952
  • 25 ian 1963 – 12 feb 1964
  • 11 feb 1975 – 30 ian 1976
  • 29 ian 1987 – 16 feb 1988
  • 16 feb 1999 – 4 feb 2000
  • 3 feb 2011 – 22 ian 2012

Anul Dragonului de Lemn te va îndemna în 2024 să fii mai atent la propriile tale valori și la scopul tău în viață. Va fi important să nu te lași manipulat de părerile celorlalți și să ai grijă la ceea ce vorbești sau exprimi, pentru că nu toți sunt pregătiți să îți audă părerile ori ideile. Zodia Iepurelui și Dragonul de Lemn sunt într-o relație de acceptare reciprocă, atâta vreme cât fiecare își vede de drum și nu încearcă să modifice energiile celuilalt.

Dragonul de Lemn îți va aduce dinamism și dorință de creștere accelerată și dezvoltare, pe când zodia ta te îndeamnă la precauție și la realizarea activităților într-un ritm propriu, personal. Ceea ce înseamnă că în 2024 este bine să profiți de oportunitățile care îți ies în cale, să nu te lași condus de lene ori delăsare, dar totodată să te asiguri că ceea ce hotărăști este în profund acord cu valorile tale interioare, cu ritmul tău de abordare și cu ceea ce îți dorești cu adevărat de la viață.

Altfel, poți fi tentat să alergi după cai verzi pe pereți ori să accepți responsabilități pe care să-ți fie greu să le duci în ritmul impus de ceilalți, generând astfel frustrări și nemulțumiri. Profită de bunele colaborări din viața ta și încearcă să extragi doar ceea ce ți se potrivește. La locul de muncă vei putea astfel sa te dezvolți într-un mod propice ție și să aduni în jurul tău o echipă de oameni cu care te poți înțelege, cu care rezonezi și poți colabora, potrivit Garbo.

În dragoste este recomandat să fii atent la nevoile partenerului de viață, în special cele emoționale. Se pare că jumătatea ta va avea mai multă nevoie de prezența ta și de implicarea ta în viața de cuplu. În privința sănătății, anul 2024 aduce vești bune, căci te mobilizează să ai acele acțiuni care îți îmbunătățesc starea de sănătate fizică și mentală. Îți vei lua avânt să ajungi la medic, să te îngrijești de probleme de sănătate mai vechi, să nu mai neglijez anumite simptome și chiar să cauți să-ți îmbunătățești condiția fizică.

Horoscop Chinezesc 2024 Dragon

Sunt Zodia Dragonului cei născuți în anii:

  • 23 ian 1928 – 9 feb 1929
  • 8 feb 1940 – 26 ian 1941
  • 27 ian 1952 – 13 feb 1953
  • 13 feb 1964 – 20 feb 1965
  • 31 ian 1976 – 17 feb 1977
  • 17 feb 1988 – 5 feb 1989
  • 5 feb 2000 – 24 ian 2001
  • 23 ian 2012 – 9 feb 2013

Anul 2024 este chiar în zodia ta și te va aduce în lumina reflectoarelor, devenind de multe ori un model pentru ceilalți sau un lider. Ca orice “Mare duce”, așa cum este supranumit Dragonului în Horoscopul Chinezesc, faima merge de mână cu responsabilitățile sale uriașe și te poți bucura de succes nemărginit atunci când îți urmezi calea, când muncești cu cinste și onoare, când ai sufletul bun și iei acele decizii care te caracterizează cu adevărat.

Deși la o primă vedere zodia ta ar trebui să-ți aducă numai energii pozitive, totuși doi Dragoni puternici la aceeași guvernare înseamnă adesea intrare în competiție unul cu celălalt. Prin urmare, în 2024 vei fi în competiție cu tine însuți, astfel că va fi necesar să înveți care îți sunt limitele, să îți urmez visurile fără a zăbovi în direcții inutile pentru tine, să colaborezi cu sinceritate cu cei din jur și să îți urmezi țelurile.

Dacă până acum te afli pe un drum greșit în carieră, anul acesta poți face acele schimbări radicale care să te ducă spre împlinirea visurilor tale. Vei avea puterea să strălucești și să schimbi tot ceea ce nu mergea bine în viața ta. Prin urmare, anul 2024 va aduce puternice ecouri energetice pe toate planurile vieții tale. Uneori pot veni ca o avalanșă ce te va copleși. Rămâi tu însuți și ai grijă de dorințele tale adevărate. Urmează-le și nu îți trăda valorile.

Poți așadar să te bucuri de succes în carieră, în afaceri, în dragoste, în sănătate, să ai parte de fericire autentică și de oportunități care rar se vor ivi pentru a doua oară în viața ta. Te putem sfătui să iei cu două mâini tot ceea ce Universul îți oferă, dar să nu uiți să le treci prin sita valorilor personale.

Horoscop Chinezesc 2024 Șarpe

Sunt Zodia Șarpelui cei născuți în anii:

  • 10 feb 1929 – 29 ian 1930
  • 27 ian 1941 – 14 feb 1942
  • 14 feb 1953 – 2 feb 1954
  • 21 feb 1965 – 20 ian 1966
  • 18 feb 1977 – 6 feb 1978
  • 6 feb 1989 – 26 ian 1990
  • 25 ian 2001 – 12 feb 2002
  • 10 feb 2013 – 30 ian 2014

Te afli în topul celor mai favorizate zodii în 2024, alături de Maimuță și Cocoș, căci zodia ta de foc va fi permanent alimentată de energia lemnului. Astfel că vei primi toate resursele de care ai nevoie și energia necesară pentru a reuși pe toate planurile vieții tale. Te vei bucura de succes profesional și financiar și vei avea putere să muncești atât cât va fi nevoie, căci lemnul îți va oferi materia primă pentru energia și norocul din viața ta.

Poți întâlni în acest an oportunități în carieră foarte mari, pe care este recomandat să nu le ratezi, chiar dacă îți pot părea nepotrivite la început. Vei da dovadă de o extraordinară capacitate de adaptare la schimbare și la nou, astfel încât vei reuși să faci față încercărilor acestui an. Te vei bucura și de noroc, cu alte cuvinte vei primi succes fără să muncești. Este un an minunat în care să te afirmi și în care să te îndrepți către realizarea visurilor tale cele mai profunde.

În dragoste lucrurile vor merge din ce în ce mai bine. Fie te vei îndrăgosti nebunește și vei începe o relație foarte valoroasă pentru sufletul tău, fie vei duce la un alt nivel relația pe care o ai deja. Viața de cuplu va fi foarte frumoasă, intensă și bogată în tot felul de activități care vor scoate relația din rutină. Este un an propice sănătății, așadar nu pierde ocazia de a te ocupa de bunăstarea ta fizică și psihică. Rămâi dinamic și implică-te în acțiuni ce aduc schimbare pe toate planurile vieții tale, astfel vei activa Legea Atracției și te vei bucura de mari reușite.

Horoscop Chinezesc 2024 Cal

Sunt Zodia Calului cei născuți în anii:

  • 30 ian 1930 – 16 feb 1931
  • 15 feb 1942 – 14 feb 1943
  • 3 feb 1954 – 23 ian 1955
  • 21 ian 1966 – 8 feb 1967
  • 7 feb 1978 – 27 ian 1979
  • 27 ian 1990 – 14 feb 1991
  • 13 feb 2002 – 1 feb 2003
  • 31 ian 2014 – 18 feb 2015

Începutul anului 2024 debutează lent în ceea ce privește rezultatele pentru tine, astfel că poți simți că încă păstrezi ritmul din 2023. Urmează-ți visurile și respectă tot ceea ce faci, acționează cu onoare și cu demnitate în planurile vieții tale, căci așa te pregătești pentru a doua jumătate a acestui an ce se anunță a fi mult mai spectaculoasă în privința reușitelor și împlinirii pentru tine.

Zodia Calului și cea a Dragonului se pare că se respectă reciproc și cumva se admiră una pe cealaltă. Dragonul îți va aduce putere, noroc și determinare, daruri pe care tu le vei completa cu onoare, perseverență și imprevizibilitate. Energia Calului te determină să rămâi liber în alegerile tale, să acționezi așa cum simți tu și nu cum vor ceilalți, astfel că în 2024 ai ocazia să faci cele mai bune alegeri pentru tine, atât în plan profesional, cât și în ceea ce privește dezvoltarea personală.

Dacă simți nevoia unor schimbări la locul de muncă, îndrăznește și mergi pe drumul tău. Norocul îți va ieși în cale, iar schimbarea îți va fi prielnică. În dragoste partenerul de viață îți va aprecia devotamentul și implicarea și ar putea să te surprindă cu gesturi, escapade și mici surprize ce vor pipera și vor dinamiza relația de cuplu. Sănătatea depinde mult de modul în care o respecți. Dacă ai grijă la ceea ce mănânci, la orele de somn, la programul de activitate, la managementul stresului, atunci și rezultatele vor fi bune și te vei bucura de o stare generală de bine.

Horoscop Chinezesc 2024 Capra

Sunt Zodia Caprei cei născuți în anii:

  • 17 feb 1931 – 5 feb 1932
  • 5 feb 1943 – 24 ian 1944
  • 24 ian 1955 – 11 feb 1956
  • 9 feb 1967 – 29 ian 186
  • 28 ian 1979 – 15 feb 1980
  • 15 feb 1991 – 3 feb 1992
  • 2 feb 2003 – 21 ian 2004
  • 19 feb 2015 – 7 feb 2016

Este un an bun pentru a-ți schimba viața și a trăi așa cum îți dorești. Zodia ta este poate cea mai blândă din Horoscopul Chinezesc, ceea ce te face să fii foarte implicat în viața celor dragi și în rezolvarea problemelor acestora. Însă Dragonul de Lemn îți va aduce posibilitatea ca în 2024 să te focusezi foarte mult pe propria ta viață, astfel încât să evoluez enorm atât în relații și în plan profesional, cât și în plan personal și spiritual.

Vei reuși să comunici eficient cu cei din jur și te vei bucura să fii tu însuți, fără ca ceilalți să mai încerce în permanență să profite de bunătatea și dedicarea ta. În sfârșit vei fi apreciat la adevărata ta valoare și vei reuși să construiești noi relații și prietenii în armonie cu valorile tale interioare. Acești oameni îți vor fi cu adevărat alături pe drumul tău și te vei bucura din partea acestora de ajutor neprețuit, dar și de lecții foarte valoroase în viață.

În planul iubirii te așteaptă surprize minunate. Îți poți întâlni sufletul pereche dacă ești singur și poți astfel să trăiești un an plin de iubire pasională. Dacă te afli deja implicat într-o relație de cuplu și aceasta este ceea ce ai cu adevărat nevoie, energiile Dragonului de Lemn te vor ajuta să duci relația la un alt nivel, să participi la rezolvarea celor mai sensibile și importante probleme de cuplu și să te bucuri de evoluție în viața ta sentimentală.

2024 este și un an propice sănătății pentru tine, astfel încât pe parcursul acestui an te vei bucura de o stare de bine generală, iar atunci când ai sănătate, ai putere să realizezi foarte multe. Ca și lecție karmică a lui 2024 pentru tine, Dragonul de Lemn te va învăța să ai mai multă grijă de banii și bunurile tale, să cheltuiești cu chibzuință și să înveți să investești mai eficient.

Horoscop Chinezesc 2024 Maimuța

Sunt Zodia Maimuței cei născuți în anii:

  • 2 feb 1908 – 21 ian 1909
  • 20 feb 1920 – 7 feb 1921
  • 6 feb 1932 – 25 ian 1933
  • 25 ian 1944 – 12 feb 1945
  • 12 feb 1956 – 30 ian 1957
  • 30 ian 1968 – 16 feb 1969
  • 16 feb 1980 – 4 feb 1981
  • 4 feb 1992 – 22 ian 1993
  • 22 ian 2004 – 8 feb 2005
  • 8 feb 2016 – 27 ian 2017

Zodia Maimuței se numără printre cele mai norocoase și favorizate în anul 2024. Este un an binecuvântat pentru zodia ta, în care norocul te întâmpină la tot pasul, iubirea îți hrănește sufletul, iar banii vor fi suficienți pentru a-ți realiza dorințele financiare. Trebuie doar să rămâi perseverent, să respecți munca pe care o ai de dus, să tratezi cu cinste și onoare relațiile pe care le construiești și să nu lași lenea sau indiferența să te conducă.

În 2024 munca ta va fi răsplătită înzecit și vei avea posibilitatea să faci schimbările profesionale pe care ți le doreai de multă vreme. Ușile se vor deschide oriunde vei avea nevoie și tot ceea ce faci îți poate aduce un câștig sau o avansare în carieră. Dacă visai la o afacere, anul 2024 este propice pentru a o începe. Poți găsi acum partenerii ideali cu care să pleci la drum sau investitorii de care aveai nevoie.

2024 este și un an propice dragostei. Fie te căsătorești sau te bucuri de conceperea unui copil, fie vei face un alt pas important în relația de cuplu, cum ar fi mutarea împreună sau poate chiar mutarea într-o altă localitate ori țară. Dacă nu ți-ai întâlnit încă sufletul pereche, rămâi pregătit căci în orice clipă ar putea să îți iasă în cale jumătatea.

În ceea ce privește sănătatea, primești energie și capacitate de autovindecare, iar cu un minim de implicare din partea ta te poți bucura de bunăstare fizică și psihică în acest an. Este timpul să strălucești la adevărata ta valoare și să ai curajul să-ți urmezi visurile, căci Horoscopul îți va pune la dispoziție oamenii și resursele de care vei avea nevoie.

Horoscop Chinezesc 2024 Cocoș

Sunt Zodia Cocoșului cei născuți în anii:

  • 22 ian 1909 – 9 feb 1910
  • 8 feb 1921 – 27 ian 1922
  • 26 ian 1933 – 13 feb 1934
  • 13 feb 1945 – 1 feb 1946
  • 31 ian 1957 – 17 feb 1958
  • 17 feb 1969 – 5 feb 1970
  • 5 feb 1981 – 24 ian 1982
  • 23 ian 1993 – 9 feb 1994
  • 9 feb 2005 – 29 ian 2006
  • 28 ian 2017 – 15 feb 2018

Și zodia ta se numără printre cele mai favorizate și norocoase în 2024, Cocoșul și Dragonul fiind foarte buni prieteni și parteneri. Chiar dacă ultimii ani au fost mai grei pentru tine, acum este timpul să strălucești și să te bucuri de tot succesul pe care acest an ți-l va aduce în cale. În planul carierei blocajele se ridică, vei reuși să te afirmi fără dificultate și să îți demonstrezi adevărata ta valoare. Este foarte important să înveți să ai încredere în tine și să îți învingi temerile personale, căci vei avea toate șansele de a atinge succesul pe care ți-l dorești, chiar și când țintele tale merg foarte sus.

Ba chiar am putea spune că uneori te trezești cu norocul năvălind peste tine, surprinzându-te! Fii pregătit să accepți binele, bucuria și împlinirea în viața ta, căcianul 2024 le aduce pe toate din belșug. Trebuie doar să îndrăznești și să ai încredere în propriile tale forțe și capacități. În dragoste vei reuși să găsești echilibrul, să acorzi mai mult timp relației și vei dovedi interes pentru nevoile partenerului de viață, ceea ce va fi foarte apreciat de către jumătatea ta. Este timpul să te bucuri de romantism și de experiențe minunate alături de persoana iubită.

Poți face mari progrese în ceea ce privește viața ta amoroasă, iar dacă până acum nu s-a întâmplat, în 2024 ai toate șansele la o bucurie imensă: fie reușiți să concepeți un copil, fie îți găsești sufletul pereche, fie vă mutați într-o casă a visurilor voastre sau într-o altă țară. Familia devine sursa ta de energie și regenerare. Sănătatea pare și ea să fie înfloritoare în acest an. Dacă până acum imunitatea ți-a mai jucat feste, în 2024 corpul tău este mai puternic ca oricând și vei reuși să faci față provocărilor ce amenință starea ta de sănătate fizică, spirituală ori mentală. Este un an în care îți recomandăm să ai curajul să fii tu însuți și să pui în practică toate visurile tale, căci șansa împlinirii este deosebit de mare.

Horoscop Chinezesc 2024 Câine

Sunt Zodia Câinelui cei născuți în anii:

  • 10 feb 1910 – 29 ian 1911
  • 28 ian 1922 – 15 feb 1923
  • 14 feb 1934 – 3 feb 1935
  • 2 feb 1946 – 21 ian 1947
  • 18.03.1958 – 7 feb 1959
  • 6 feb 1970 – 26 ian 1971
  • 25 ian 1982 – 12 feb 1983
  • 10 feb 1994 – 30 ian 1995
  • 30 ian 2006 – 17 feb 2007
  • 16 feb 2018 – 4 feb 2019

Dacă anul 2023 a fost unul de succes din multe puncte de vedere pentru tine, anul 2024 se anunță a fi plin de provocări, cu suișuri și coborâșuri, cu alternări de perioade solicitante sau relaxante, cu perioade stresante și altele norocoase. Am putea spune că te întâlnești cu energii contradictorii în toate planurile vieții tale.

În ceea ce privește profesia și cariera, vei avea de înfruntat obstacole importante, însă devotamentul și seriozitatea te vor ajuta să le învingi și astfel să te remarci în fața celorlalți ca o persoană valoroasă și prețioasă în echipa din care faci parte. Răbdarea ta este un exemplu pentru ceilalți, care, poate, ar fi cedat de mult dacă nu te ar fi avut alături. Chiar dacă îl vei resimți ca un an dificil, totuși vei avea parte de realizări notabile care să te ajute să evoluezi financiar și profesional.

Că tot am adus vorba despre finanțe, păstrând trendul de energii contradictorii, vor fi perioade în care te vei bucura de câștiguri mari, dar apoi vor veni perioade în care va trebui să fii foarte chibzuit în ceea ce privește cheltuielile pentru a nu pierde banii pe care tocmai i-ai câștigat. În dragoste este timpul să repari ceea ce nu merge sau să te retragi dintr-o relație care se dovedește a nu fi potrivită pentru tine. 2024 este anul marilor decizii în dragoste și este bine să le ei cu sinceritate și maturitate, alegând ceea ce este mai bine pentru tine și nu neapărat ceea ce este mai ușor.

Suprasolicitarea și stresul ar putea să provoace unele bătăi de cap în ceea ce privește sănătatea, de aceea este bine să încerci să dobândești un bun management al stresului și să nu neglijezi simptomele importante sau care se repetă. Rămâi tu însuți și încearcă să nu te abați de la propriile tale valori și de la visurile pe care le ai în viață, căci perseverența este cheia succesului tău în acest an și nu renunțarea.

Horoscop Chinezesc 2024 Mistreț

Sunt Zodia Mistrețului cei născuți în anii:

  • 4 feb 1935 – 23 ian 1936
  • 22 ian 1947 – 9 feb 1948
  • 8 feb 1959 – 27 ian 1960
  • 27 ian 1971 – 15 feb 1972
  • 13 feb 1983 – 1 feb 1984
  • 31 ian 1995 – 18 ian 1996
  • 18 feb 2007 – 7 feb 2008
  • 5 feb 2019 – 24 ian 2020

Anul Dragonului de Lemn îți aduce noroc și oportunități extraordinare, însă trebuie să tratezi toate aceste daruri cu sinceritate, cu seriozitate și onoare. Aspectele pot fi ușor caracterizate prin expresia “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă”. Așadar ți se deschid multe uși, însă tu ești cel care trebuie să le treci pragul și să acționez mai departe.

În plan profesional vei avea mult de muncă, dar totodată te vei bucura de noile proiecte pe care le primești și de care te poți ocupa. Vei crește financiar, dar și profesional, căci toate aceste noi oportunități de muncă îți vor aduce experiență și posibilitate de a întâlni oameni și parteneri alături de care să te dezvolți și de la care să înveți multe lecții valoroase pentru viitorul tău.

În ceea ce privește dragostea, se pare că vor fi o serie de aspecte de rezolvat și lămurit. Fie vei dori să repari fisuri din relație, să abordezi subiecte sensibile alături de partenerul de viață sau să luați decizii importante pentru viitorul vostru, fie poți decide că este timpul să te desparți și să cauți mai departe iubirea și relația la care visezi.

Anul 2024 îți aduce șansa de a-ți întâlni sufletul pereche, tocmai de aceea este bine să rămâi cu inima deschisă și să nu refuzi să cunoști și să interacționezi cu oamenii din jurul tău. Sufletul tău pereche ar putea fi ascuns în medii la care nici nu ai fi sperat. Poți să întâlnești jumătatea ta la cumpărături ori la un eveniment la care te-ai decis să mergi pe ultima sută de metri.

Pentru că vei traversa un an suprasolicitant și stresant, este posibil ca sănătatea să îți joace feste. Încearcă să menții un stil de viață cât mai sănătos ca element cheie de prevenție în fața dezechilibrelor sau bolilor, iar dacă te confrunți cu simptome deranjante, încearcă să nu le neglijezi și să te prezinți în timp util la medic.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9765 RON
-0.00020
USD
USD: 4.6373 RON
0.00130
GBP
GBP: 5.8018 RON
0.00490
HUF
HUF: 1.2662 RON
0.00090
BGN
BGN: 2.5444 RON
CHF
CHF: 5.0832 RON
0.00110
Convertor valutar

Rezultat: ---