Politic

ÎCCJ redeschide procesul împotriva Ioanei Băsescu și Elenei Udrea. A admis cererea DNA de recurs în casație

schedule 09 nov. 2023, 11:53

ÎCCJ redeschide procesul împotriva Ioanei Băsescu și Elenei Udrea. A admis cererea DNA de recurs în casație
Foto: Capturi

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a redeschis procesul împotriva Ioanei Băsescu și Elenei Udrea, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. A admis cererea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de recurs în casație. Procesul încetase ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. 

Procesul penal împotriva Elenei Udrea și Ioanei Băsescu continuă: ICCJ a admis cererea DNA de recurs în casație

„În temeiul art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr.232/A din data de 11 iulie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 noiembrie 2023. Se vor cita părţile şi se vor încunoştinţa apărătorii aleşi. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.

Curtea a decis în 11 iulie încetarea procesului penal faţă de Elena Udrea, fost ministru al Turismului, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi cinci infracţiuni de spălare a banilor, şi faţă de Ioana Băsescu, pentru instigare la delapidare şi două infracţiuni de spălare a banilor, în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009. Decizia instanţei a venit ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, hotărârea fiind definitivă.

ÎCCJ a admis în 11 iulie apelurile declarate de inculpaţii Wagner Ioan Silviu, Udrea Elena Gabriela, Băsescu Ioana, Nastasia Gheorghe şi Tarhon Victor împotriva sentinţei penale nr. 45 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Astfel, instanţa a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând, a decis încetarea procesului penal faţă de inculpatul Victor Tarhon, pentru luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, încetarea procesului penal faţă de inculpata Elena Gabriela Udrea, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi cinci infracţiuni de spălare a banilor, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. De asemenea, a încetat procesul penal faţă de inculpatul Gheorghe Nastasia, pentru luare de mită, tot ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, o decizie similară fiind luată în ceea ce îl priveşte pe Ioan Silviu Wagner, pentru delapidare, conform news.ro

Înalta Curte a stabilit și încetarea procesului penal față de Ioana Băsescu, pentru o infracțiune de instigare la delapidare și două infracțiuni de spălare a banilor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În schimb, instanța a menținut dispoziția de obligare în solidar a inculpaților Ioan Silviu Wagner și Ioana Băsescu la plata sumei de 119.000 de lei, către partea civilă S.C. OIL TERMINAL S.A., precum şi dispoziţia de confiscare specială de la Elena Udrea a sumelor de 691.029,63 lei, 918.864 lei şi de 305.118 lei. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---