Politic Locale Social

Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, a decedat la vârsta de 84 de ani. Cine a anunțat trista veste

schedule 26 feb. 2023, 14:59

Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, a decedat la vârsta de 84 de ani. Cine a anunțat trista veste
ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, a decedat, sâmbătă, la vârsta de 84 de ani. Anunțul despre moartea sa l-a făcut scriitorul Radu F. Alexandru, pe pagina sa de Facebook.

A murit fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc

Victor Babiuc s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 84 de ani. Acesta s-a făcut remarcat prin cariera sa de politician după 1989. Timp de mai mulți ani, Babiuc a decis să se retragă din spațiul public. După anul 1989, Victor Babiuc a deținut mai multe funcții importante în statul român, precum deputat în mai multe legislaturi (1990-2004), ministru al Apărării Naționale, ministru al Afacerilor Interne, ministru al Justiției, președinte al Camerei de Comerț a României.

Trista veste despre decesul său a fost dată de către scriitorul Radu F. Alexandru pe contul său de Facebook. Aceasta a afirmat că Babiuc a fost un om al cinstei, mereu deschis pentru oamenii care îl înconjurau.

”Azi, 25.02.2023, a incetat din viata prof.univ.dr. VICTOR BABIUC. A fost una din personalitatile de marca ale vietii politice a Romaniei post decembriste: ministru Justitiei, ministru de Interne, ministru Apararii, presedinte al Camerei de Comert a Romaniai. In toate inaltele demnitati care i-au fost incredintate Victor Babiuc a probat un profesionalism si o rigoare ireprosabile. A fost intodeauna un om al dialogului, a respectat pe toata lumea si a avut intodeauna usa deschisa pentru cei care au apelat la el.”, a scris scriitorul Radu F. Alexandru în postarea sa.

Scriitorul a menționat și despre cum a primit o nedreapta condamnare penala în urma executării unui ordin primit pe cale ierarhica, in timpul mandatului de ministru al Apararii. Din păcate, Dumnezeu nu i-a mai lasat timpul sa o indrepte in justitie, a mai completat scriitorul.

Radu F. Alexandru a mai subliniat că Victor Babiuc va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut ca fiind un om intelectual, un om de suflet și plin de bunătate.

„Toti cei care l-au cunoscut ii vor pastra, cu siguranta, amintirea unui om exemplar, cu calitati intelectuale, morale si sufletesti de necontestat.”, a completat Alexandru în postarea sa.

Victor Babiuc și scriitorul Radu F. Alexandru au trăit o prietenie de peste 30 de ani, iar pierderea bunului său tovarăș l-a marcat profund pe poet.

„Ne-a legat o stransa prietenie de peste 30 de ani si pierderea lui o resimt cu o imensa durere. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, dragul meu Victor, si sa dea sufletului tau linistea de care atat de multa vreme ai fost vitregit.”, a anunțat scriitorul Radu F. Alexandru pe Facebook.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9762 RON
-0.00040
USD
USD: 4.6699 RON
0.00130
GBP
GBP: 5.7698 RON
-0.00210
HUF
HUF: 1.2629 RON
-0.00260
BGN
BGN: 2.5443 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.1198 RON
0.00490
Convertor valutar

Rezultat: ---