Externe Politic

Rusia, la un pas de război civil. Mercenarii Wagner au preluat controlul în orașul Rostov

schedule 24 iun. 2023, 11:46

Rusia, la un pas de război civil. Mercenarii Wagner au preluat controlul în orașul Rostov
paparazzza / Shutterstock

Rusia este în prag de război civil, la un an și ceva de la invazia în Ucraina. Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, și-a trimis mercenarii și susține că ar fi pus stăpânire pe orașul Rostov. Acesta are drept scop să schimbe conducerea Ministerului rus al Apărării.

Prigojin anunță că a pus stăpânire pe orașul Rostov

Noaptea trecută, şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a anunțat că trupele sale au intrat în Rusia și ar fi luat controlul asupra orașului Rostov. Guvernatorul regiunii Rostov din Rusia le-a cerut locuitorilor să nu iasă din case. Mercenarii Wagner erau însoțiți de tancuri și blindate ușoare și au ocupat sediul ministerului Apărării din orașul Rostov, dar și sediul poliției și primăria.

Între timp, la Moscova, Prigojin a fost declarat agent străin și pus sub acuzare pentru "rebeliune armată". Până acum, militarii Wagner și armata rusă nu s-au atacat, însă au fost înregistrate schimburi de focuri de armă. Conflictul dintre grupul Wagner și ministerul rus al Apărării a început după ce armată ar fi bombardat, la ordinele ministrului Șoigu, o bază Wagner aflată în spatele frontului, în Ucraina.

Mercenarii lui Prigojin susțin că atacul a venit din partea ramatei ruse. Evgheni Prigojin l-a acuzat de acest atac pe ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și șeful statului major al armatei ruse, Gherasimov.

"Ministrul Apărării a venit în Rostov special ca să conducă o operațiune împotriva grupării Wagner. A folosit artileria și piloți de elicoptere într-un mod stupid, ca să ne distrugă.
Consiliul Comandanților grupării Wagner a decis: răul adus de conducerea militară asupra țării trebuie oprit. (Ei) nu țin cont de viețile soldaților. Au uitat ce înseamnă "justiție", o vom aduce înapoi. Cei care i-au distrus azi pe oamenii noștri, care au distrus zeci de mii de vieți ale unor soldați ruși, vor fi pedepsiți".", a anunțat Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner.

FSB l-a pus pe Prigojin pe lista agentilor străini

În urma acuzațiilor și amenințărilor lui Prigojin, serviciul rus de informații, FSB, a anunțat că l-a pus pe lista agenților străini și a cerut unităților Wagner să nu asculte ordinele acestuia și să îl aresteze cu prima ocazie.

Prigojin, spune că războiul din Ucraina a fost planificat și a fost dorit de o mână de oameni influenți din Rusia.

"Războiul era necesar pentru ca o mână de ticăloși să triumfe și să se auto-promoveze, să arate ce armată puternică avem și pentru ca Șoigu să primească gradul de mareșal. Oligarhii aveau nevoie de război. Era cerut de clanul care conduce, cu adevărat, Rusia. Acest clan de oligarhi care obține tot ce dorește."

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) a solicitat mercenarilor să nu facă o greșeală și să nu execute ordinele lui Prigojin

„Facem apel la luptătorii armatei private să nu facă o greşeală ireparabilă, să înceteze orice acţiune armată împotriva poporului rus, să nu execute ordinele criminale şi trădătoare ale lui Prigojin, să ia măsuri pentru arestarea acestuia.
Declaraţiile şi acţiunile lui Prigojin sunt de fapt un apel la declanşarea unui conflict civil armat pe teritoriul Rusiei şi reprezintă o lovitură în spate pentru militarii ruşi care luptă împotriva forţelor pro-fasciste ucrainene.
Toate informaţiile răspândite pe reţelele de socializare în numele lui Evgheni Prigojin despre presupusul bombardament asupra unităţilor din spatele Wagner nu corespund realităţii şi reprezintă o provocare informative”, se arată într-un comentariu al FSB.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00030
USD
USD: 4.5135 RON
-0.00500
GBP
GBP: 5.9447 RON
-0.03140
HUF
HUF: 1.2388 RON
0.00250
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.2945 RON
-0.00030
Convertor valutar

Rezultat: ---