Ce se întâmplă cu angajările la stat și cumulul pensie-salariu
Conform unor surse liberale, citate de Observator, prim-ministrul României a cerut în ședință să nu fie operate tăieri salariale de niciun fel, iar până la noua lege a salarizării să nu se aplice nicio mărire salarială la stat.
Liderii coaliției au ajuns la un acord privind stoparea angajărilor la stat și reducerea cu 10% a cheltuielilor la capitolul bunuri și servicii.
În ședința cumulului pensie cu salariu, coaliția a hotărât că o astfel de măsură nu se poate face prin ordonanță, dat fiind că există riscul să pice la controlul de constituționalitate, așa că trebuie făcută prin lege.
Liderul PNL Nicolae Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu au vorbit luni pe tema ordonanței privind reducerea cheltuielilor bugetare, o variantă luată în calcul fiind ca interdicția cumulului pensiei cu salariul să fie aplicată numai în cazul beneficiarilor de pensii speciale.
Citește și:
De ce a decis CCR că este neconstituțională legea cumulului pensie-salariu
Guvernul îngheață salariile bugetarilor. De când și cum explică ministrul Finanțelor
„Cumulul pensiei cu salariul va fi interzis doar pe componenta de pensie specială”, au spus sursele citate, referindu-se la o nouă variantă care va intra în dezbaterea coaliţiei de guvernare.
Celelalte măsuri vehiculate, cele priind suspendarea angajărilor și reducerea cheltuielilor la nivelul instituțiilor, vor fi menținute.
Conform unei variante inițiale de lucru a Ordonanței cu măsurile de reducere a cheltuielilor la nivelul statului, Executivul pregătește suspendarea ocupării posturilor vacante în instituțiile statului, interzicerea cumulului pensie-salariu, cât și stoparea oricăror achiziții de mașini și mobilier.
Mai mult, sporul de 50% pentru doctorat se va acorda doar persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniul în care și-au luat acest doctorat.
Citește și:
Planul de austeritate abia aprobat de Guvern, deja fentat de autorități
Zelenski dă de înțeles, în premieră, că trupele ucrainene s-ar putea retrage din Bahmut
Ce se întâmplă cu a doua tranșă de bani din PNRR pentru România. Boloș, despre scenariul cel mai rău
Executivul trebuie să facă economie de 20 de miliarde de lei, după ce datele bugetare bugetare au scos la iveală că încasările statului din primele luni sunt mai mici decât se prevăzute în construcția bugetului pentru 2023, iar cheltuielile peste prognoză.
Premierul le ceruse miniștrilor să vină cu propuneri pentru reducerea cheltuielilor cu 6%, dar asta nu va presupune nici scăderi de salarii, nici disponibilizări şi nici creşteri de taxe.