Recomandări Travel

Cele mai atractive destinații din Italia pe care le poți vizita în orice perioadă a anului

schedule 14 mar. 2023, 15:04

Cele mai atractive destinații din Italia pe care le poți vizita în orice perioadă a anului
proslgn/Shutterstock

Italia este una dintre cele mai îndrăgite destinații turistice din întreaga lume. Această țară magnifică poate fi cutreierată în lung și lat în orice perioadă a anului. Orice colț al Italiei poate fi o lună de miere perfectă, un concediu relaxant, o aventură plină de adrenalină sau o vacanță de vis.

În Italia ai ocazia să descoperi istoria țării, unii dintre cei mai frumoși munți, lacuri, cele mai renumite muzee, localuri cu mâncăruri alese și alte obiective turistice unice în lume.

Cele mai importante obiective turistice din Italia

Italia, cunoscută pe harta lumii sub forma unei cizmulițe în sudul Europei, este una dintre cele mai vizitate țări din lume. Această țară uimește de fiecare dată prin splendoarea și frumusețea naturii, care pare desprinsă dintr-un colț de paradis. Turiștii aleg să viziteze Italia în orice timp al anului datorită climei mediteraneene.

Teritoriul Italiei cuprinde o varietate de obiective turistice, pe gustul tuturor tipurilor de vizitatori. Istoria țării este unul dintre principalele motive pentru care turiștii din toate colțurile lumii aleg să calce pe pământul italian. Clădirile vechi, arhitectura, monumentele, muzeele și alte obiective care ascund pagini din istoria țării sunt cele mai vizitate destinații.

Gastronomia italiană este un deliciu desăvârșit care ascunde mii de arome și gusturi unice. Turiștii sunt tentați să încerce cele mai specifice preparate ale italienilor, renumitele paste, lasagna, înghețata, și nu în ultimul rând, vinurile.

TOP 3 cele mai vizitate obiective turistice din Italia din toate timpurile

Roma

Capitala Italiei este un întreg univers care așteaptă să fie descoperit de către turiști. Începând de la partea veche a orașului unde vizitatorii pot admira clădirile vechi, cafenelele micuțe și alte localuri tradiționale până la piețele din întregul orașul. Turiștii nu ar trebui să rateze în călătoria sa Colosseumul din Roma, clădirea-ruină a Imperiului Roman, Panteonul din Roma, un monument care a fost construit în calitate de templu al zeităților grecești, Fontana di Trevi, cea mai cunoscută și cea mai frumoasă fântână arteziană din Roma, Treptele Spaniole, Cartierul Trastevere, Bazilica Sf. Petru, Castelul Sant’Angelo și neapărat Muzeele Vaticanului și Capela Sixtină.

Veneția

Veneția este orașul plin de magie și romantism, potrivit pentru lunile de miere ale tinerilor. Cunoscut și ca orașul pe apă, Veneția este popular pentru străduțele înguste pe care plutesc gondolele. Orașul italian se află pe 117 insule mici care sunt conectate printr-o serie de poduri si separate printr-o rețea de canale. Tinerii care ajung în acest oraș superb trebuie neapărat să viziteze Bazilica Sf. Marcu, Piața San Marco, Canal Grande, Ponte di Rialto, Palatul Dogilor, Podul Suspinelor, San Giorgio Maggiore și Murano.

Milano

Milano este unul dintre cele mai frumoase și cel mai important oraș din nordul Italiei. Este o destinație extrem de vizitată, în special de iubitorii modei și a luxului. Chiar dacă la prima vedere pare că nu prea ai ce vizita la Milano în afară de Catedrala din Milano și Galleria Vittorio Emanuele II, nu este chiar așa. Milano este un oraș plin de istorie, frumuseți ale naturii și obiective turistice unice în lume.

Dacă planifici o escapadă la Milano neapărat trebuie să vizitezi Mănăstirea Santa Maria delle Grazie, care găzduiește pictura murală ”Cina cea de taină”, Castelul Sforzesco, fostă reședință a Ducilor de Milano, Teatro alla Scala, unul dintre cele mai importante teatre de operă din lume, Biserica Sant'Ambrogio, Parcul Sempione, Porta Nuova, Pinacoteca di Brera, o galerie cu o colecție de artă extraordinară și neapărat, Lacul Como, unul dintre cele mai cunoscute și mai frumoase lacuri ale Italiei.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 12 voturi
Nu: 20 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

32 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9771 RON
-0.00010
USD
USD: 4.6535 RON
-0.01320
GBP
GBP: 5.8883 RON
0.00620
HUF
HUF: 1.2521 RON
0.00270
BGN
BGN: 2.5447 RON
CHF
CHF: 5.2157 RON
-0.00250
Convertor valutar

Rezultat: ---