Educat de tatăl său, Vasile, profesor de retorică, Sfântul Vasile a asimilat cunoștințe din cultura păgână. După o carieră de profesor, acesta s-a dedicat monahismului și a călătorit pentru a studia diferite forme de viață monahală.
Când a revenit în patrie, el a implementat regulile vieții monahale la Annesi, domeniul familiei sale, și a redactat Regulile vieții monahale. În confruntarea cu pnevmatomahii, a apărat dumnezeirea Sfântului Duh prin argumente din Scriptură și Tradiție.
Sfântul Vasile cel Mare a fost recunoscut pentru practica milosteniei și a înființat Vasiliada, un așezământ filantropic dedicat îngrijirii celor nevoiași. El a plecat la cele veșnice pe 1 ianuarie 379.
„Știu, Doamne, că cu nevrednicie mă împărtășesc cu preacurat Trupul Tău, și cu scump Sângele Tău, și sunt vinovat, și osânda îmi mănânc și-mi beau, nesocotind Trupul și Sângele Tău, al Hristosului și Dumnezeului meu; ci întru îndurările Tale nădăjduind, mă aproprii la Tine, Cel ce ai zis: Cel ce mănâncă Trupul meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el.
Îndură-Te deci spre mine, Doamne, și nu mă da spre batjocură pe mine păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta; și să-mi fie mie Sfintele acestea spre vindecare, și curățire, și luminare, și pază, și mântuire, și spre sfințirea sufletului și a trupului; spre depărtarea a toată nălucirea și fapta vicleană, și lucrarea diavolească ce se lucrează cu dinadinsul întru mădularele mele; spre îndrăznirea către Tine și spre iubirea Ta; spre îndreptarea vieții și spre întărire; spre adăugarea virtuții și a desăvârșirii; spre împlinirea poruncilor; spre împărtășirea cu Sfântul Duh; spre merindea vieții veșnice, și spre răspuns bine primit la înfricoșata judecată a Ta, iară nu spre judecată, sau spre osândă. Amin!”
