Austria își menține în continuare veto-ul pentru România
Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat că o includere completă a ambelor țări în spațiul Schengen ar fi „greșită în stadiul actual”. Oficialul spune că Viena nu impune condiții specifice celor două țări.
„Controalele la frontierele terestre sunt încă necesare”, a adăugat ministrul austriac.
Totodată, Karner susține că nu depinde doar de cele două țări intrarea lor în Schengen cu granițele terestre, nici criteriile pe care trebuie să le îndeplinească România și Bulgaria.
„Nu este vorba doar despre România și Bulgaria. Întregul sistem de migrație este în dezordine. Nu eu sunt cel care dă note în direcția României și Bulgariei. Eu militez la nivel european pentru un sistem funcțional. Iar acest lucru se va întâmpla doar dacă granița externă va fi protejată. Aceasta este, de asemenea, o parte esențială a noului pact privind azilul și migrația asupra căruia UE a convenit și pe care trebuie acum să îl punem în aplicare. Numai atunci va putea exista din nou o libertate deplină de circulație în UE”, a declarat Gerhard Karner.
Ministrul austriac a subliniat că se văd progrese în ceea ce privește aderarea României și Bulgariei cu frontierele aeriene și maritime, însă nu este responsabilitatea Austriei să elaboreze un calendar al aderării.
Citește și:
Discuție între OMV Petrom și Guvern: austriecii, refuzați. Ce a cerut premierul companiei
România, slabe șanse la Schengen. Analist: „UE va începe să se dezintegreze”
România și Bulgaria au șanse mari să intre în Schengen în 2023
„Este treaba Comisiei să se asigure că sistemul general funcționează”, a continuat el. „(Împreună cu România și Bulgaria) am făcut un pas înainte cu Air Schengen și, de altfel, și cu Sea Schengen. Și trebuie să continuăm să avansăm pas cu pas", a mai spus Karner.
După o bună perioadă de timp în care Austria s-a opus aderării României la spațiul Schengen, țara și-a dat acordul privind aderarea parțială a României și Bulgariei la Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Scopul țintă sunt însă frontierele terestre. Data stabilită la nivelul Uniunii Europene pentru aderarea la „Air Schengen” și „Sea Schengen” este 31 martie 2024.