Viviana Sposub, întâlnire total neașteptată în America: „Hai să vă povestesc ceva”
Viviana Sposub a avut parte de o întâlnire total neașteptată în America, dar nu a mai vorbit despre ea până acum. A simțit, după luni bune, să le povestească și fanilor ei de ce surpriză a avut parte peste hotare.
Viviana Sposub, întâlnire total neașteptată în America
Viviana Sposub a petrecut câteva luni bune în America alături de George Burcea. Vedeta a încercat să își facă un rost în viață peste hotare, a mers la mai multe castinguri și a sperat că va reuși, dar a realizat că nu este atât de simplu precum la noi. Timpul a trecut, iar ea și actorul au fost nevoiți să revină în țară. Deși nu i-a mers așa cum ar fi sperat, a vizitat multe locuri frumoase, a cunoscut oameni cu care încă păstrează legătura și, mai presus de toate, și-a făcut multe amintiri.
Despre una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le are din cele câteva luni petrecute în America le-a vorbit și celor care o urmăresc în mediul online. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” a simțit nevoia să le povestească fanilor ei cu cine s-a întâlnit la vremea aceea și cum i-a schimbat lucrul acesta dispoziția. Ei bine, ajunsă acolo, Viviana Sposub s-a gândit să îi scrie finului botezat de către bunicii ei pe care nu apucase să îl vadă în realitate și despre care știa povești doar de la rudele sale.
Citește și:
> Are sau nu Viviana Sposub un nou partener. Fosta iubită a lui George Burcea a zis-o clar
> Viviana Sposub a tras o sperietură soră cu moartea. Ce i s-a întâmplat
> Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit după trei ani de relație
Acesta i-a răspuns, s-au întâlnit și a cunoscut-o chiar și pe soția lui Iulian pe numele său Roxana. A fost extrem de fericită că a putut sta de vorbă cu cineva cunoscut, din familie, iar mai apoi au decis chiar să petreacă și Crăciunul împreună, moment în care șatena le-a făcut o promisiune și anume că nu va lipsi de la nunta lor. A dorit ca și fanii să știe despre asta, pentru că a fost un moment emoționant, pe care nu a dorit să îl păstreze doar pentru ea.
Lunile pe care le-a petrecut peste Ocean nu au fost neapărat ușoare, dar i-au adus și momente pe care nu le va uita niciodată și care îi aduc zâmbetul pe buze când se gândește la ele.
”Hai să vă povestesc ceva. Iulian a fost botezat de bunicii mei. Nu ne întâlniserăm niciodată în România pentru că el a plecat de mulți ani în America. Însă mama îmi povestea de multe ori despre finul ”nostru” din Washington DC. Când am ajuns în State, nu am stat pe gânduri și am trimis un mesaj pe Facebook. Uite așa i-am cunoscut pe finul Iulian și pe soția lui, Roxana. Au venit în vizită în New York și ne-am petrecut Crăciunul împreună. Tot atunci le-am promis că nu voi lipsi de la nunta lor”, a transmis Viviana Sposub, în mediul online.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.