Tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să faci în prima zi de Paște pentru a avea prosperitate tot anul

17 apr. 2023, 07:41
Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Învierea Domnului vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri. În Maramureș, băieții care sunt harnici au mari șanse să ajungă la inima fetelor de măritat. În acest timp, ele se pregătesc de vizite cu un tratament tradițional: se spală pe față cu apă și urzici. În Bucovina, adulții au alte griji. Ei duc coșuri cu mâncare să fie sfințite la biserică, pentru a îmbuna divinitatea.

Tradiții și obiceiuri pentru prima zi de Paște

În Bucovina, turiști și localnici se înfruptă din bucatele de Paște doar după ce au fost sfințite de preoți, după slujba de Înviere. Odată ajunși acasă cu mâncarea sfințită, creștinii se închină și gustă din bunătăți, apoi pleacă în vizite. 

Localnicii de aici sunt foarte atenți și la cine le calcă pragul de Paște. Tradiția spune că prima dată, după Înviere, în casa trebuie să intre un bărbat, ca să le meargă bine vara la gospodărie sau la munca câmpului.

Altă tradiți de Paște spune că cine sparge ouăle celorlalți va fi sănătos și puternic tot anul. Localnicii din comuna Mănăstirea Humorului, Maramureș, organizează chiar și un concurs în fiecare an. Marele câștigător este premiat cu un miel. 

Localnicii din Maramureș țin la tradiția splării fecioarelor din dimineața de Paște. Mai exact, le pregătesc apă rece din fântănă, în care pun un ban, un fir de urzică și on ou roșu, ca să aibă parte de sănătate și prosperitate tot anul.

Culoarea oului roșu lăsată în apă reprezintă sângele lui Iisus Hristos pe care l-a vărsat pe cruce spre mântuirea omenirii. În Țara Lapușului, un obicei străvechi deschide drum fermierilor harnici spre inima fetelor de măritat.

Din bătrâni e lăsat că primul care iese la arat va fi purtat pe căruț de telegari prin tot satul și va intra în curțile unde se află tinere necăsătorite, unde se va juca un joc cu fiecare fată.



Citeste si

Tradiții de Paște. 06 apr. 2023, 12:52