Speak și Ștefania au vorbit despre certurile din cuplu. De la ce pornesc: „Dacă unul este supărat, celălalt...”

08 dec. 2023, 09:30
Sursa foto: YouTube SPEAK
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Speak și Ștefania au vorbit despre certurile din cuplu. De la ce pornesc ele și cum reușesc aceștia să treacă foarte repede peste momentele tensionate din viața lor!

Speak și Ștefania, despre certurile din cuplu

Speak și Ștefania formează unul dintre cele mai cunoscute și apreciate cupluri de la noi din țară. Cei doi îndrăgostiți, deși se afișau foarte des și înainte împreună, au reușit să le câștige inimile oamenilor odată cu participarea lor în cadrul emisiunii Asia Express. Acolo, cei din fața micilor ecrane i-au descoperit așa cum erau cu adevărat și i-au apreciat pentru naturalețea și sinceritatea de care au dat mereu dovadă, dar mai ales pentru faptul că nu se certau rău, nici măcar în timpul celor mai grele probe din concurs.

Într-un interviu pe care cei doi l-au acordat, au vorbit inclusiv despre certurile pe care le au în cuplu, care nu sunt deloc dese și nici de lungă durată, pentru că nu pot sta pentru prea mult timp supărați unul pe celălalt. Din câte au zis chiar ei concret, certurile lor durează în jur de 30 de secunde, după care își revin.

Un mare secret pe care îl au este acela că nu sunt deloc ranchionoși, iar micile neînțelegeri pe care le au trec destul de repede. Nu cred despre ei că au o relație perfectă și nici nu își doresc una, dar sunt fericiți unul în compania celuilalt, se iubesc și se respectă, iar asta este tot ceea ce contează pentru ei. În plus, ei sunt de părere că în orice cuplu, dacă îl înțelegi pe cel de lângă tine, ieși din orice ceartă înainte de a se transforma în ceva mult mai rău.

„Certurile noastre țin cam 30 de secunde, după ne revenim. Noi nu stăm supărați niciodată. Dacă unul este supărat, celălalt nu mai este. Nu ținem în noi supărarea, nu suntem ranchiunoși. Nu considerăm că avem o relație perfectă, ci una sănătoasă. Perfectul este imperfect. Nu căutăm niciodată certuri unul altuia. Nu cred că există o rețetă sau un secret. Dacă îți înțelegi partenerul și relația în care sunteți, ieși din acea ceartă, cu siguranță!”, au declarat îndrăgostiții, pentru playtech.ro.

De asemenea, Speak și Ștefania au vorbit și despre noul lor proiect care deși a fost unul greu de dus la capăt și obositor, le-a adus o foarte mare bucurie și au muncit cu drag.

„Mulțumim tutoror oamenilor implicați, pentru că a fost foarte greu. Sezonul acesta a fost foarte greu! A fost obositor, chiar dacă pe cameră nu o să se vadă treaba asta. Noi ne-am distrat foarte mult făcând toate acele lucruri, dar la finalul zilei a fost foarte obositor.
Noi am făcut producția, am coordonat echipa de filmare, a fost greu și foarte costisitor. Implicarea noastră a fost mai mare decât a fi doar în fața camerelor și atât. Am fost implicați în tot produsul.”, au mai povestit ei.




Citeste si