Shakira și Pique s-au împăcat! De ce l-a iertat cântăreața pe fostul fotbalist, după ce a înșelat-o
Gerard Piqué (36 de ani) și Shakira (46 de ani), care s-au despărțit după 12 ani de relație, după ce fostul fotbalist a înșelat-o pe cântăreață. Acum, se pare că cei doi au decis să se împace. Iată motivul.
Shakira și Pique s-au împăcat, după ce fostul fotbalist a înșelat-o pe cântăreața
După luni de dispute și zvonuri cum că solista columbiană ar avea o relație cu pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton, Tom Cruise, jucătorul de baschet Jimmy Butler, sau cântărețul portorican Rauw Aljandro, se pare că Shakira l-a iertat pe tatăl copiilor ei, Gerard Piqué.
Cei doi au hotărât să îngroape securea războiului și să aibă o relație civilizată, fără tensiuni, de dragul celor doi băieți ai lor, Milan, în vârstă de 10 ani, și Sasha, de 8 ani.
„Ei respectă acordul de separare întocmai, nu mai există nici un fel de discuție sau problemă”, au declarat apropiații cântăreței.
Totodată, și cei apropiați de fostul fotbalist afirmă: „Așa stau lucrurile, nu există nici o problemă”. Așadar, de acum încolo, fiecare părinte se va bucura de timpul petrecut cu micuții atunci când le vine rândul, fără să existe conflicte sau neplăceri.
Citește și:
> De ce nu a putut Sensy să nască natural. Influencerița a povestit totul abia acum
> De ce i-a fost frică lui Brigitte Pastramă să divorțeze de Florin
> De ce s-au despărțit, de fapt, Roxana Nemeș și Călin Hagima
În prezent, Shakira locuiește la Miami și se bucură de viață, este fericită și singură. În pofida faptului că solista a fost cuplată de presa din străinătate cu mai multe nume sonore și a avut parte de câteva luni grele după ce s-a aflat că fostul ei partener a călcat strâmb, apropiații o susțin și o încurajează, iar munca lor dă roade în ceea ce o privește.
În același timp, fostul fotbalist are o relație stabilă cu Clara Chía Marti (23 de ani), cea cu care locuiește împreună de câteva luni și cu care încetează să se mai vadă atunci când copiii lui Gerard Piqué sunt acasă, pentru a nu crea probleme cu Shakira.
Pique, mai îndrăgostit ca oricând alături de Clara Chia
Gerard Pique și iubita lui, Clara Chia, au fost surprinși de paparazzi, luni, pe străzile din Barcelona. Cei doi îndrăgostiți au mers la un restaurant din orașul catalan, pentru a lua masa de prânz. S-au ținut de mână și și-au zâmbit în timpul rarei apariții în public.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.