Rusia acuză Ucraina de trafic transfrontalier de explozibili ascunși în icoane religioase

02 apr. 2024, 12:42
Pixabay
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share
FSB a oprit un canal de trafic de explozibili din Ucraina, ascunși în obiecte religioase, prin UE.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat interceptarea unui canal de introducere în Rusia a explozibililor ascunși în icoane ortodoxe și obiecte bisericești, provenind din Ucraina și tranzitând mai multe țări ale Uniunii Europene, inclusiv România. În timpul unui control la punctul de trecere 'Ubylinka' din regiunea Pskov, la granița dintre Rusia și Letonia, au fost descoperite 27 de dispozitive explozive improvizate, 70 kg de explozivi plastici de mare putere, 91 de detonatoare electrice și componente pentru un aruncător de grenade RPG-7. O persoană a fost reținută în legătură cu acest caz, iar FSB a deschis un dosar penal pentru transport ilegal de explozibili, faptă care poate atrage până la 10 ani de închisoare. Biserica Ortodoxă Rusă a condamnat tentativa de introducere a explozibililor în icoane ca fiind un act de „blasfemie”. Autoritățile ruse au declarat că vor urmări penal toți organizatorii și complicii la infracțiune, inclusiv cetățenii străini, conform legislației ruse.



Citeste si