Revoltă la un azil de bătrâni din Capitală. Rudele bătrânilor se opun relocării

18 iul. 2023, 16:07
Digi 24/Youtube
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Revoltă mare la azilul Geron din Capitală. Rudele bătrânilor sunt contra relocării acestora după ce autoritățile au descoperit o serie de nereguli și au suspendat activitatea centrului social. Aceștia însă susțin că vârstnicii nu au fost victimele unui abuz.

Rudele unor bătrâni dintr-un azil din Capitală refuză relocarea acestora

Recent, autoritățile române au luat decizia ca mai multe azile de bătrâni din țară să fie închise. În acest caz se află și centrul de bătrâni Geron din București. Și acolo ar fi fost depistate nereguli, iar din cauza aceasta, bătrânii din acest centru vor fi relocați.

Acest lucru a stârnit un scandal monstru în rândul rudelor bătrânilor de acolo. Aceștia se opun deciziei Direcției Sanitare Publice și Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor de a închide azilul chiar și temporar.

Aceștia susțin că neregulile constatate de ANPC sunt unele remediate și cu beneficiarii în cămin. De asemenea, aparținătorii bătrânilor spun că rudele care sunt internate acolo de ani de zile sunt foarte mulțumiți de condițiile pe care le au.

Rudele bătrânilor au făcut o solicitare către ANPC

Oamenii spun că nu au fost pregătiți de o asemenea decizie și că dacă îi vor lua pe bătrâni acasă nu vor putea să îngrijească așa cum o fac medicii și asistentele din centru. Situația este și mai critică în cazul rudelor care nici măcar nu se află în țară.

În acest sens, rudele vârstnicilor au pornit o revoltă și au semnat si o petiție prin care solicită inspectorilor ANPC ca centru să rămână deschis și bătrânii să trăiască în continuare în centru pe perioada renovării, deoarece azilul dispune de camere suplimentare în care vârstnicii pot fi cazați.

De altfel, aparținătorii au apelat și la ajutorul unui avocat pentru a reuși să oprească relocarea pacienților.



Citeste si