Planul PSD - PLN pentru alegerile din 2024: un nou USL, sub un alt nume. Funcțiile de președinte și premier ar fi deja date
PSD și PNL vor să își împartă puterea și după alegerile din 2024. Liderii din ambele partide negociază, în secret, o aliață care ar urma să se numească „Blocul Democrat”, care este, de fapt, USL-ul reînviat. Liberalii și social-democrații își propun să obțină funcțiile de președinte și premier, dar și un număr mare de șefi de consilii județene și primari.
PSD și PNL se aliază pentru alegerile din 2024
Premierul Marcel Ciolacu și președintele PNL, Nicolae Ciucă, au recunoscut faptul că, la vârful Coaliției de guvernare, se poartă discuții în cerc restrâns, cu scopul ca PSD și PNL să meargă la braț pentru a zdrobi Opoziția în toate bătăliile electorale din 2024. În schimb, negocierile se complică atunci când vine vorba despre candidatul comun pentru Palatul Cotroceni.
„De obicei, în politică niciodată să nu spui niciodată. Nu este o decizie, este o discuţie. Este posibil, nu este posibil!”, a declarat Marcel Ciolacu, prim-ministrul României.
„Mai este până acolo! Dacă discutăm de o coerenţă a întregului an electoral, poate să ajungă şi în acest punct”, a spus Nicolae Ciucă, președintele PNL.
O variantă de compromis ar fi un tandem Nicolae Ciucă - Marcel Ciolacu. În acest scenariu, PSD și PNL ar urma să își împartă funcția de președinte și cea de premier, spun surse politice citate de Observator.
Citește și:
> Ce se află în spatele planului PSD-PNL de comasare a alegerilor locale și parlamentare din 2024
> Partidele au dat startul în lupta pentru putere. Ce plan au PSD și PNL pentru cele 4 alegeri
Unul dintre partide ar da candidatul la alegerile prezidențiale, iar celălalt va da premierul după alegerile de anul viitor.
„Au fost discuţii şi de liste comune! Nu vorbim de un USL doi. În cazul în care noi simţim că românii au încredere în Coaliţie putem veni cu un program de ţară şi cu o abordare comună anul urmator”, a continuat Marcel Ciolacu, premierul României.
USL revine sub numele de „Blocul Democratic”
Noul USL ar urma să poarte numele de „Blocul Democratic”, iar Alianța PSD-PNL vrea să lupte cu partidele considerate extremiste din politica românească, adică să ia fața AUR.
„Adversarul nostru normal este acest aşa zis Bloc Democratic. Salutăm intenţia de apariţie a acestui Bloc. Ne bucură. Vrem o competiţie echitabilă în care AUR sunt convins ca o sa bata Blocul”, a spus George Simion, președinte AUR.
Surse politice dezvăluie că președintele Klaus Iohannis și-ar fi dat acceptul pentru negocieri. Cu alegeri locale într-un tur, PSD și PNL visează astfel să își împartă frățește România după alegeri. Liderii celor două grupuri politice vor să câștige 90% dintre consiliile județene și 80% primării.
Citește și:
> Premierul Marcel Ciolacu a lansat un avertisment la adresa ministrului Sănătății
> Ponta, despre revenirea sa în PSD: „Nu depinde doar de mine şi de Ciolacu”
> Rotativa guvernamentală: Din ce partid pleacă acasă cei mai mulți miniștri
PSD și PNL au mai făcut alianță și în anul 2012. Uniunea Social Liberală a triumfat atunci în fața PDL-ului lui Traian Băsescu și Vasile Blaga. În anul 2012, USL a câștigat alegerile parlamentare cu 60% din voturi.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.