Nicolae Ciucă le-ar fi cerut elevilor şi părinţilor să pună presiune asupra profesorilor. Le-a propus protestatarilor să le mărească salariile
Este haos în Educație, după ce guvernanții nu au reușit să oprească greva generală. După patru ore de discuții cu aleșii, sindicaliștii au ieșit doar cu niște promisiuni. Nicolae Ciucă le-a propus protestatarilor o majorare salarială de doar 7-8% și că legea salarizării se va adopta cât de repede posibil, adică Ministerul Muncii ar trebui să o finalizeze până la jumătatea lunii iulie, urmând să fie înaintată în Parlament tocmai în septembrie. Între timp, actualul premier le-ar fi cerut elevilor și părinților să pună presiune asupra profesorilor.
Surse: Nicolae Ciucă le-ar fi cerut elevilor și părinților să pună presiune asupra profesorilor
Potrivit surselor Observator, pentru a reveni copiii la ore, premierul i-ar fi rugat pe reprezentanții elevilor și părinților să facă presiuni asupra profesorilor. Nicolae Ciucă le-a propus dascălilor să le mărească salariile prin noua lege a salarizării, care va mai dura până va fi elaborată și aprobată.
Până atunci, ar urma să primească bonusuri doar profesorii începători și cei care predau în medii defavorizate. Sindicaliștii sunt dispuși să renunțe la grevă numai dacă toți profesorii vor încasa 4.000 de lei în două tranșe sau dacă Executivul le majorează lefurile cu 16% ca să acopere inflația.
„Nu poate trăi un profesor cu 2.500 de lei, este muritor de foame. Guvernul a promis că va face nişte calcule, nu ştiu deocamdată ce se va întâmplă. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară. Poate mâine vin cu o surpriză”, a declarat Simion Hăncescu, președintele FSLI.
„Şi eu am copii şi cu siguranţă şi copiii domnului Cristache doresc să meargă la şcoală. Cu toţii ne dorim să meargă copiii noştri la şcoală. Să avem cadre didactice la şcoală, de aceea dialogăm cu ei”, a transmis Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului.
Examenele naționale, în pericol
Examenele naționale sunt în pericol dacă profesorii continuă revolta. Ministerul Educației a anunțat deja că elevii din clasa a șasea vor da testul cu o săptămâna mai târziu. Decalate vor fi și înscrierile în clasa a cincea și probele de competențe pentru transferul la liceu.
Citește și:
> Au ajuns primele convoaie cu ajutoare umanitare în Gaza
> Rotativa guvernamentală: Din ce partid pleacă acasă cei mai mulți miniștri
> Legea Educației, prezentată azi. Cum va arăta noul Bacalaureat
Ministerul Educației nu a transmis oficial care este numărul profesorilor care au intrat în grevă generală, deși presa a cerut în nenumărate rânduri această informație.
Din imaginile de pe rețelele sociale, în cele două zile de grevă generală până acum, profesorii au stat în cancelarie sau în sălile de clasă, dar nu au predat. La intrarea în școli și clase sunt puse anunțuri pe foi A4 pe care scrie Grevă Generală din 22 mai.
Joi, marș de amploare în București
Profesorii nu sunt dispuși să renunțe la grevă, ba chiar amenință cu proteste în stradă. Joi, de la ora 11, peste 15.000 de angajați din toată țara vor fi în fața Guvernului.
Astăzi, va avea loc o nouă rundă de negocieri între sindicaliștii din învățământ și Guvern. În acest timp, sindicaliștii din Sănătate anunță că vor să intre și ei în grevă generală, pe 15 iunie. Vor începe cu o grevă de avertisment, pe 8 iunie.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.