Ne luăm adio de la vechimea în muncă pe bani. De când dispare această opțiune pentru români
Cei care au cotizat suficient de mulți ani încât să primească pensie își mai pot cumpăra vechime în muncă doar până la finalul acestei luni, căci de la 1 septembrie 2023 opțiunea va dispărea. În prezent, legislația pentru ieșirea la pensie prevede o cotizație minimă la asigurările sociale de 15 ani. Iată cât a ajuns acum să coste un an de vechime în muncă, pentru pensie.
Românii nu mai pot cumpăra vechime în muncă de la 1 septembrie 2023
Termenul privind cumpărarea de vechime în muncă nu a fost prelungit, după ce o iniţiativă în acest sens a fost respinsă în Parlament, așa că ziua limită a rămas 31 august.
Acum, legislația prevede că este nevoie ca pentru a ieși la pensie să existe o vechime de 15 ani și 35 de ani pentru pensie de limită de vârstă.
Se pot cumpăra până la 6 ani de vechime, iar cotizaţia este de 750 de lei pe lună sau 9.000 de lei pe an. Plata contribuţiei se face eşalonat sau într-o singură tranşă.
În ultimii ani au fost încheiate peste 22.000 de contracte, iar astfel s-au strâns peste 258 de milioane de lei.
Cum se cumpără vechime în muncă
Potrivit Casei de Pensii a Municipiului București, pentru înregistrarea unui contract de asigurare socială, trebuie să vă prezentați personal sau prin mandatar, desemnat prin procura specială, la sediul Casei de Pensii a Municipiului București, cu cartea de identitate în original și copie, dar şi alte documente.
Citește și:
> Iulia Albu și Mike, o nouă ceartă în America Express. De la ce a pornit scandalul
> Imagini fabuloase de la nunta Sandrei Izbașa cu Răzvan Bănică
> Neptun intră retrograd în Pești pe 30 iunie. Ce înseamnă pentru noi
Documente necesare pentru a cumpăra vechime la pensie
- carte de identitate original + copie
- dosar carton cu șină;
- formular deschidere contract în două exemplare;
- declarație protecție date;
- declarație pe propria răspundere;
în cazul cetățenilor străini cu domiciliul în alt stat este nevoie de pașaport sau orice alt document emis de statul al cărui cetățean este, prin care se face dovada identității persoanei și a cetățeniei.
Când putem ieși la pensie
„Când mă pot pensie?” - este o întrebare pe care care mulți români și-o adresează, fie că încă lucrează și urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.
Acum, românii pot afla în mai puțin de un minut data la care se pot pensiona, fie că este vorba despre pensie anticipată, pensie anticipată parțială sau pensie pentru limita de vârstă.
Citește și:
> Prețurilor unor apartamente au intrat la apă: s-au ieftinit brusc cu 30%
> În București sunt amenajate peste 400 de locuri de parcare. Străzile unde vor fi amplasate
Trebuie completate data nașterii și sexul, pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice, apoi se poate afla foarte ușor data pensionării.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.