Medicii din centrele de permanenţă din Braşov, neplătiți de 3 luni. Sunt nevoiți să aducă bani de acasă: „M-am împrumutat ca să-mi plătesc motorina”
Sistemul centrelor de permanență din Brașov este în pragul colapsului. Medicii sunt neplătiți de trei luni și sunt nevoiți să aducă bani de acasă, pentru a ține deschise centrele în care se duc, noaptea sau în weekend, oamenii care au probleme medicale și nu vor să aglomereze unitatea de primire a urgențelor.
„Eu cred că pentru oricine ar fi umilitor să nu fi plătit de trei luni de zile, nu? Păi acasă avem familii, cum să nu fie umilitoare? Foarte umilitoare. După ce că muncim la un preț foarte mic, se mai și întâmplă să nu primim banii. Și nu o lună, două, ci chiar trei luni”, a declarat dr. Ana Șestacova, coordonator centru de permanență din comuna Feldioara, județul Brașov, pentru Observator.
În prezent, în județul Brașov funcționează zece centre de permanență. Sunt deschise de luni până vineri, între orele 15 și 8, iar în weekend au program non stop. Deconturile pentru funcționarea lor au rămas la nivelul din anul 2018 și, de multe ori, medicii sunt nevoiți să aducă bani de acasă, pentru a le ține funcționale.
„Ultimul salariu pe care l-am primit a fost în luna septembrie. Au fost luni, decembrie, când a trebuit să mă împrumut, ca să pot să-mi plătesc motorina, până la centrul de permanență”, medic Traian Ilea.
„Sunt medici și asistente care trăiesc efectiv din acești bani. Deci nu au loc de muncă. Ei lucrează și prestează servicii doar pentru aceste centre de permanență, or și ei au copii, au familii, au dări de plătit”, dr. Ana Șestacova, coordonator centru.
Centrele de permanență sunt locul în care caută ajutor pacienții cu urgențe medicale minore, deci sunt linia a doua de asistență medicală, după camera de gardă.
Citește și:
> Românii pot dona sânge pentru victimele din Israel. Lista centrelor special deschise
> Încep verificările la toate centrele sociale din România, după cazul Căminelor Groazei
Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Clinic Județean Brașov este cea mai mare de acest gen, din zonă. În decembrie, au fost aici aproape 6.700 de prezentări, cu 16% mai multe decât în noiembrie.
„De ce nu sunt plătiți de trei luni medicii? Pentru că nu ne-au fost alocate fonduri de la Ministerul Sănătății, pentru plata acestor servicii”, a explicat Ancuța Daisa, director CASJ Brașov.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.