În ce stadiu sunt lucrările pentru tunelurile Alina și Daniela, care vor străbate Munții Carpați. De ce au fost botezate astfel

12 ian. 2024, 08:09
Foto: CNAIR
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Autoritățile promit în 2024 150 de kilometri noi de drumuri de mare viteză. Se lucreză în ritm alert și la prima autostradă care va străbate Munții Carpați, între Sibiu și Pitești. Tunelurile Alina și Daniela sunt primele care vor fi gata, poate chiar înainte de termen, speră constructorul. 

Stadiul lucrărilor la tunelurile Alina și Daniela

Tunelul Alina străbate dealul Momaia din Tigveni, județul Argeș, iar utilajele sunt manevrate continuu pentru a străpunge tonele de pământ și piatră. Muncitorii lucrează zi și noapte, în ture de câte 12 ore, coordonați de un inginer austriac.

„Vedem exact securizarea acestei zone în timp ce săpăm, ca să nu cadă pe noi. Este securizată cu beton şi am luat şi alte măsuri. Aici este produsul final şi te poţi simţi în siguranţă că nimic nu cade peste tine. Nu facem lucrarea prea extinsă, ca să nu cadă peste noi. Cu răbdare şi paşi mici”, a spus Martin Marušic, inginer, la Observator.

Ambele nume au fost alese după două femei implicate în acest proiect. De altfel, denumirile simple îi ajută pe muncitorii din cele zece țări care lucrează pe șantier să comunice mai simplu între ei. 

Tunelurile Alina și Daniela reprezintă o priemieră pentru România, fiind primele de autostradă realizate în stâncă. Săpăturile au început din vara lui 2023, iar progrese sunt. 

Acestea se construiesc folosindu-se o tehnică a paşilor mărunţi, adică se sparge dealul cu utilaje speciale, cu un picamer de mare capacitate, apoi se betonează, etapă care se bifează acum. 

Ulterior, iar se mai sparge un metru, iar se betonează și pe urmă se ranforsează toată partea superioară, așa încât dealul să nu cadă peste muncitori. Până acum, s-au construit 150 de metri liniari dintr-un total de 1.35 kilometri. 

Traseul acestui lot, al patrulea din autostrada Sibiu-Pitești, mai include 13 poduri și viaducte. Lungimea totală este de aproape 10 kilometri, care ar trebui finalizați în 2027.

„Am început construcţia în iunie 2023. Avem deja un progres de 25% Am făcut cam 200.000 de metri de săpături, lucrări de consolidare. Termenul contractual este 2027, cu siguranţă în 2027 februarie o să terminăm”, a declara Fernando Lopez, director proiect, pentru sursa citată. 

Autostrada Sibiu-Pitești va fi prima care va străbate Munții Carpați și va avea o lungime de 122 de kilometri. A fost împărțită în 5 loturi. Primul, Sibiu - Boița, a fost inaugurat în 2022. Construcția pentru cele două, cele care taie munții, va începe cel mai probabil în vara anului curent. 

„În primăvară, maxim în vară, vor începe lucrările pe ambele. E vorba de zona montană cea mai dificilă zonă de constrit şi, practic, e cel mai greu sector de autostradă care a fost vreodată construit în România. Termenul de execuţie este 2027-2028 pentru cele două loturi”, Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.


Citeste si