Horoscopul iubirii 18 - 24 decembrie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
Află și tu ce îți rezervă astrele în această săptămână!
BERBEC
Săptămâna aceasta îți aduce un aer nou în jur și o schimbare destul de radicală, deși sincronizarea cu sărbătorile nu îți va aduce neapărat prea multă plăcere. O abordare cât se poate de optimistă te va ajuta să treci peste cele mai dificile momente. Este foarte posibil, ca pentru unii nativi din Berbec o despărțire să se arate la orizont. Aveți grijă ce decizii faceți și profitați de energia lui Marte pentru un restart. Nici Berbecii singuri nu sunt scutiți de o dezamăgire romantică. Norocul va veni când vă concentrați pe forțele proprii și aveți grijă de sufletul vostru.
TAUR
Este foarte posibil să fi calculat greșit bugetul pentru această lună și să ai parte de câteva dificultăți financiare. Nu este cel mai oportun moment pentru acest lucru, dar cu câteva mici adaptări poți să menții stabilitatea situației fără să fii nevoită să intri în fondul de economii. Dacă ești singură și dorești să schimbi acest lucru, va trebui să-ți deschizi mai mult sufletul în fața oamenilor din jurul tău. Norocul apare dacă ești dispusă să faci mici schimbări în viața ta. În relație, ultimele pregătiri pentru Sărbători pot aduce mici certuri. Încercați să nu le exagerați.
Citește și:
> Horoscopul săptămânii 11-17 decembrie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscopul iubirii 24-30 iulie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscopul iubirii 3-9 iulie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
GEMENI
Ești puțin cam indiscretă și cei din jurul tău încep să observe. Încercă să-ți stăpânești curiozitatea și să găsești un echilibru. Dacă te afli într-o situație de flirt sau te vezi cu cineva fără să fiți încă într-o relație, încearcă să te stăpânești și să nu arăți un interes excesiv în ceea ce privește trecutul său romantic. Nu pune totul sub o lupă! În relație, s-ar putea ca curiozitatea ta față de viața celor din jurul tău să-ți deranjeze partenerul, mai ales dacă persoanele despre care alegi să discuți îi sunt persoane foarte apropiate.
RAC
Domeniul financiar e destul de incert pentru tine în ultimele săptămâni din 2023. Îți dorești de foarte mult timp să-ți schimbi locul de muncă sau să demisionezi, dar anxietățile cu privire la cum te vor afecta aceste alegeri în viitor te țin pe loc. Dacă ești singură, nu te gândești foarte mult la aspectul romantic al vieții tale. Totuși, mai multă atenție în acea zonă s-ar putea să-ți aducă liniștea și relaxarea de care ai nevoie. În relație, încearcă să ceri sfatul partenerului cu privire la alegerile tale profesionale și poate veți reuși să găsiți cea mai bună soluție.
Citește și:
> Horoscopul săptămânii 18-24 septembrie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscopul Italian al Dragostei pentru 2023: Ce îi așteaptă pe nativi în acest an pe plan amoros
> Marele Horoscop Chinezesc 2024: Ce ne aduce Anul Dragonului de Lemn
LEU
Nativii zodiei Leu se bucură în această săptămâna de romantism și fericire. Energiile pozitive îi înconjoară din toate părțile și îi ajută să elimine câteva obstacole. Se pot concentra fără grijă pe fericirea personală și pe iubire. Cei singuri se vor simți foarte norocoși în ceea ce privește dragostea și s-ar putea să nu mai rămână singuri prea mult timp. Noua relație va fi exact cum au sperat și și-au dorit în adâncul inimii, deși nu se va concretiza până la finalul anului. În relație, încercați să mențineți o atmosferă cât se poate de relaxată și nu lăsați stresul exterior să vă strice dinamica.
FECIOARĂ
Perioada aceasta este foarte bună din punct de vedere financiar pentru cei născuți în zodia Fecioarei. Pot primi un venit suplimentar în forma unui bonus de performanță sau a unei prime de Crăciun. Putem spune că e o lună destul de prosperă și care le depășește așteptările. Fecioarele aflate în relație vor sărbători succesul răsfățându-și partenerul cu o mică surpriză. Cele singure, în schimb, își vor oferi un mic cadou sau vor alege să se răsfețe pe ele însele. Norocul le urmează în decizii și orice alegere poate produce o reacție în lanț care să le aducă mai multă fericire, potrivit Garbo.
Citește și:
> Horoscopul iubirii 12-18 iunie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscopul săptămânii 5-11 iunie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscopul lunii Noiembrie 2023: Află ce îți rezervă astrele în această lună!
BALANȚĂ
În această săptămână, este foarte important să eviți conflictele în toate interacțiunile tale sociale: la locul de muncă, cu familia și prietenii, cu partenerul de cuplu sau chiar cu străinii. Încearcă să menții o atitudine calmă și diplomată, căci situațiile pot escalada în moduri neașteptate și nefavorabile. Concentrează-ți atenția pe lucrurile pe care le poți controla cu adevărat și nu te demoraliza. În relație, comunicarea deschisă va fi un aspect foarte important pentru tine în această săptămână. Dacă ești singură, s-ar putea să descoperi că persoana de care erai interesată se află deja într-o relație și nu este cel mai fidel partener.
SCORPION
Săptămâna aceasta ai parte de provocări, dar și de oportunități care-ți pot aduce o înțelege profundă în ceea ce privește iubirea, relațiile și modul în care interacționezi cu cei din jurul tău. Chiar și în afaceri vei primi ocazia să te conectezi cu oameni care au același set de ambiții și valori ca tine și poți să participi la discuții foarte productive. Dacă ești singură, norocul în dragoste va veni doar dacă rămâi sinceră față de valorile tale și nu încerci să le compromiți. În relație, partenerul tău va trece prin câteva dificultăți care va avea un impact indirect și asupra ta.
Citește și:
> Horoscopul săptămânii 26 iunie-2 iulie: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscopul Minții: Cum gândești în funcție de zodia în care te-ai născut?
> Horoscopul dragostei 27 martie - 2 aprilie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
SĂGETĂTOR
Ai avut parte de o lună destul de aglomerată, dragă Săgetător. Ești pregătită să lași alte persoane să fie în centrul atenției. Este o săptămână foarte bună în care să te concentrezi pe lumea ta interioară și pe nevoile căminului tău. În relație, îți faci planuri și pregătiri de Crăciun alături de partener. Doriți să vă împărțiți responsabilitățile pentru a termina totul în mod eficient și într-un timp cât mai scurt. Dacă ești singură, pregătirile pentru sărbători te copleșesc puțin, mai ales goana după cadouri. Nu uita să-ți acorzi timp să-ți tragi sufletul și să te bucuri de momentele cu cei dragi.
CAPRICORN
Săptămâna de dinaintea Crăciunului îți oferă în fiecare an startul celei mai alerte perioade din viața ta. Nu doar că ai pregătirile de Crăciun și Anul Nou la care trebuie să te gândești, dar trebuie să incluzi în lista ta de sarcini și pregătirile pentru aniversarea ta. Dacă ești într-o relație, acceptă sau cere ajutorul partenerului. Nu încerca să faci totul singură și să te epuizezi. Dacă ești singură, ajutorul familiei sau al prietenelor este la fel de important. S-ar putea să cunoști o persoană pe gustul tău la o petrecere sau la un eveniment de Crăciun.
Citește și:
> Horoscopul săptămânii 12 - 18 februarie 2024: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscop 2023. Mantra zodiei tale pentru lunile de vară
> Horoscopul săptămânii 28 august-3 septembrie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
VĂRSĂTOR
Fii deschisă la aventură! Săptămâna aceasta s-ar putea să ai parte de o călătorie scurtă. Dacă alegi să călătorești cu trenul sau cu avionul, s-ar putea ca în gară sau în aeroport să te întâlnești cu o persoană pe care nu ai mai văzut-o de foarte multă vreme, dar cu care ai foarte multe amintiri frumoase. Dacă această persoană este un bărbat, fii pregătită căci este foarte posibil să începeți o poveste de dragoste în noul an. În relație, partenerul îți va cere un sfat sincer asupra unor alegeri personale. Încearcă să nu-l demoralizezi.
PEȘTI
Într-o lume agitată, săptămâna aceasta te gândești la confortul locuinței tale. Ai așteptat foarte mult sărbătorile de anul acesta și nimic nu te va îndepărta de misiunea ta personală de-a te bucura din plin de ele. Te concentrezi pe ultimele detalii în ceea ce privește decorațiunile, mesele festive sau cadourile pentru cei dragi. Dacă ești singură, amâni viața romantică pentru perioada de după Crăciun. În schimb, în relație, ești destul de emoționată să-ți petreci sărbătorile alături de familie și noul iubit. De asemenea, dorești să faci o impresie bună în fața rudelor lui.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.