Guvernul a decis: trei luni cu reduceri de preț la alimentele de bază. De la ce dată se ieftinesc cele 14 produse
E oficial! Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial, care ar urma să aducă prețuri mai mici pentru 14 alimente de bază, timp de trei luni. De la ce dată vom observa la raft reducerile de preț?
Plafonare adaos comercial. De la ce dată se ieftinesc cele 14 alimente de bază
Reducerile de preț la alimentele de bază ar putea fi de până la 50%, din august. Plafonarea adaosului comercial vizează procesatorii, distribuitorii și retailerii, producătorii nefiind afectați. La procesatori va exista un adaos de 20%, pentru distribuitori cota a fost stabilită la 5%, iar retailerii nu vor avea voie să aplice un adaos comercial mai mare de 20%.
„Acel 20% e profitul. Acela a fost blocat. În primul rând la micul retailer, deci buticurile, cei care vând în pieţe şi sunt intermediari. La ei se va vedea foarte rapid. Mai complicat este la hypermarket. Acolo sunt mai multe strategii de stabilire a preţului”, a explicat Dorin Cojocaru, președinte APRIL.
Reducerile vor varia
Acestea vor fi mai mari sau mai mici, în funcție de cât de mari sunt adaosurile fiecărui operator economic înainte de adoptarea ordonanței.
Citește și:
> Ordonanța ieftinirii alimentelor ar putea aduce, de fapt, scumpiri
> Alimente mai ieftine până la finalul anului. Lista cu produsele care ar putea avea prețul plafonat
> Supermarketurile, verificate dacă au scăzut de azi prețurile la alimentele de bază
De pildă, dacă un produs are adaos de 50%, prețul lui ar urma să scadă cu 30%, adică un kilogram de telemea care acum costă 60 de lei ar urma să coste 42 de lei.
ANAF și Consoliul Concurenței ar trebui să se asigure că legea se respectă. Amenzile pot ajunge la două milioane de lei. Analiștii economici sunt, însă, sceptici, căci avem 52.000 de firme cu profil de comercializare produse alimente, ceea ce înseamnă că va fi aproape imposibil pentru Fisc să facă controale.
Guvernul Ciolacu se așteapta ca, în urma adoptării ordonanței care prevedere plafonarea adaosului comercial, să scadă și rata inflației. Economiștii îi contrazic și spun că, în vreme ce alimentele de bază se vor ieftini, prețul celorlalte produse va crește.
Proiectul de OUG poate fi citit integral aici: OUG-plafonare-preturi-alimente.
Citește și:
> Produse tradiționale cu preț plafonat
> Masa de Crăciun, cu prețuri plafonate. Lista alimentelor care s-ar putea ieftini
Lista produselor care se ieftinesc la raft
- Pâine albă simplă întreagă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități;
- Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%;
- Brânză telemea din lapte de vacă vrac;
- Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame;
- Făină albă de grâu ”000” 1 Kg;
- Mălai standard 1 kg;
- Ouă de găină calibrul M 10 buc;
- Ulei de floarea-soarelui 1L;
- Carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi pui, varianta standard);
- Carne proaspătă porc (carne porc lucru, pulpă porc);
- Legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei kapia);
- Fructe proaspete vrac (mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă);
- Cartofi proaspeți albi vrac;
- Zahăr alb tos 1 Kg.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.