Decizie definitivă! Dan Diaconescu scapă de arestul la domiciliu: va fi cercetat sub control judiciar
Dan Diaconescu, acuzat de act sexual cu un minor și folosirea prostituției infantile, scapă de arestul la domiciliu și va fi cercetat în continuare sub control judiciar. Decizia a fost luată de magistrații de la Tribunalul Constanța, unde fostul patron al OTV a contestat decizia. Hotărârea este definitivă.
Dan Diaconescu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă
„Există filmuleţe video? Există înregistrări la dosar?
Nu, nu.”
Doar că imagini există. Fostul realizator de televiziune a fost înregistrat în timp ce îi cerea uneia dintre gemenele minore să îi găsească o altă parteneră.
Dan Diaconescu: Te-ai interesat și tu de ce te-am rugat aseară?
Victimă: O să mă interesez, o să vorbesc cu o prietenă.
Dan Diaconescu: Dar știi tu că mai e sau ce?
Victimă: Dar tu vrei virgină, virgină?
Dan Diaconescu: Normal, ce înseamnă, virgină doar pe jumătate sau ce?
Victimă: Am o fată, dar are 15 ani.
Se întâlnea cu minorele și în locuri publice
Dan Diaconescu se întâlnea cu cele două minore și în locuri publice. Pe rețelele sociale, una dintre fete a postat o fotografie în care este alături de sora sa și Dan Diaconescu pe terasa unui hotel din stațiunea Olimp.
Citește și:
> Dan Diaconescu pleacă în vacanță de Paște în Bulgaria
> Elena Udrea și Ioana Băsescu scapă de condamnarea la închisoare. ICCJ: Faptele s-au prescris
Dan Diaconescu: Mi-e dor de tine. Nici n-ai simțit nimic aseară.
Victimă: Aseară? Eram forță rău.
Dan Diaconescu: Ce erai? Forță? Ce nebună ești.
Victimă: Hai, că te aștept și în seara asta pentru runda a doua.
Dan Diaconescu: Pentru runda a doua... dar, știi ceva? Vezi că nu mai avem din alea deloc... baloane d-alea.
Victimă: Se cumpără, se cumpără.
Dan Diaconescu: Păi se cumpără, dar eu nu pot să cumpăr, nu pot să mă duc la benzinărie să cer așa ceva.
Surse judiciare susţin că anchetatorii au găsit în telefonul unui apropiat al fetelor o înregistrare video din timpul unei partide sexuale. În imagini se mai observă că Dan Diaconescu îi oferă uneia dintre fete câteva sute lei şi o cutie de ciocolată.
Faptele s-ar fi petrecut între 2020 și 2021, pe bani
Fostul patron al OTV a fost escortat la mașina poliției joi dimineață, fiind acuzat de relații cu minore. Faptele s-ar fi petrecut la București și Constanța. Conform unor surse din poliție, Dan Diaconescu ar fi întreținut relații intime cu minore între 2020 și 2021, pe bani.
Citește și:
> Elena Udrea, prim verdict în dosarul Hidroelectrica: faptele s-au prescris
> Medicul Dan Stamatiu va fi extrădat în România
> Medic român condamnat în Ungaria va executa pedeapsa în România
Fetele ar fi fost gemene, iar fostul politician le-ar fi cerut să îi găsească o virgină, contra cost. Una dintre fete i-a spus că a fost filmat și l-a șantajat pentru ca imaginile să nu fie publicate.
Potrivit anchetatorilor, fetele aveau 15 ani în momentul în care Diaconescu ar fi întreținut relații sexuale cu ele, în schimbul unei sume de bani.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.