Condiția fermierilor pentru a opri protestele. „România a fost dusă cu picioarele în prăpastie”

18 ian. 2024, 07:17
Antena3/Youtube
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Fermierii români continuă să protesteze în urma discuțiilor cu autoritățile. Aceștia au lansat o nouă listă de revendicări și spun că nu se vor opri aici.

Ce condiție au înaintat fermierii pentru a opri protestele

Fermierii și transportatorii au mai bine de o săptămână de protest. Aceștia își susțin în continuare nemulțumirile legate de taxele de drum, prețul carburanților, polițele RCA, subvențiile APIA.

Petre Țăroiu, un fermier român care susține protestele ce au loc în prezent în România, a vorbit despre nemulțumirile fermierilor și a transportatorilor care au ales să își strige împreună nemulțumirile.

Acesta a menționat fermierii nu vor înceta protestele prea curând, deoarece chiar dacă a existat o negociere între aceștia și autorități, măsuri nu au fost încă publicate și astfel, fermierii nu au nicio siguranță.

Fermierii sunt în continuare indignați de atitudinea statului și starea în care au lăsat să ajungă muncitorii din sfera agricolă.

"În momentul de față nu se apropie de final atât timp cât acele măsuri nu sunt și publicate. O măsură care ar trebui bine implementată de politicul din țară: pe mine nu mă ajută să îmi plătească statul toate datoriile pe care le am.
Pe mine mă ajută ca statul să îmi ofere garanția că eu pot să am viitor și pot să aibă și copiii mei viitor în această țară. Nu vreau bani de la nimeni. Nu vreau pomana nimănui.
România a fost dusă cu picioarele în prăpastie. Suntem cu picioarele în prăpastie din toate punctele de vedere. Am venit să cerem stabilitate și normalitate în țara asta în care plătim toți taxe și impozite", a precizat fermierul.


Citeste si