Cea mai înaltă clădire din Moscova a fost atacată cu drone din nou. Ucraina a fost acuzată de atac terorist

01 aug. 2023, 07:35
John_Silver / Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Cea mai înaltă clădire din Moscova, numită Turnul Federației, a fost atacată din nou de drone, după atacul de duminică. Primarul orașului a transmis că fațada etajului 21 a fost deteriorată, iar ferestrele au fost sparte. Anterior, președintele Vladimir Putin a semnat noi legi cu privire la mobilizare şi a decretat amenzi mai mari pentru rușii care nu se prezintă la datorie.

Moscova a fost atacată de drone din nou

Luni noaptea, apărarea antiaeriană rusă a doborât mai multe drone care au atacat regiunea Moscovei, a declarat primarul Serghei Sobyanin. O dronă a lovit cea mai înaltă clădire din Moscova. Este vorba despre Turnul Federației, un complex alcătuit din două turnuri, care a fost inaugurat în anul 2017. Blocul de est are 374 metri înălţime, iar blocul de vest are 242 metri.

„Faţada etajului 21 a fost deteriorată. Ferestrele au fost sparte”, a scris primarul într-o postare Telegram.

Din fericire, autoritățile au transmis că nu au fost raportate victime. Mai târziu, Ministerul rus al Apărării a transmis că sistemele de apărare aeriană au distrus două drone în orașele de pe lângă Moscova, Odințovo şi Naro-Fominsk, iar o a treia dronă a fost doborâtă în capitală.

Ucraina a fost acuzată de atacul cu drone de la Moscova

Luni, președintele rus, Vladimir Putin, a semnat legea privind amendarea persoanelor care nu se prezinta la centrul de înrolare, precum si pentru neînlesnirea mobilizării. Conform noii legi, amenda pentru funcţionari va fi de la 60.000 la 80.000 de ruble (650 – 870 dolari), iar pentru entităţile colective de la 400.000 la 500.000 de ruble (4350 – 5440 dolari).

De asemenea, Putin a mai semnat o lege prin care se ridică amenda la 30.000 de ruble (326 de dolari) pentru neprezentarea la comisia de proiect fără un motiv întemeiat. În trecut, amenda pentru neprezentarea la comisia de proiect pe ordinea de zi fără un motiv întemeiat era între 500 şi 3.000 de ruble (5-32 dolari).

În urma atacurilor repetate de la Moscova, Ucraina a fost acuzată pentru atac terorist. Aceste atacuri au avut loc la două zile distanță după ce trei drone au fost doborâte duminică deasupra Moscovei.

Chiar dacă Ucraina a negat că ar avea vreo legătură cu atacurile de la Moscova, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ironic că ,,războiul se extinde pe teritoriul Rusiei”.



Citeste si