Câți bani îi intră Oanei Roman în cont lună de lună. La ce a fost nevoită să renunțe: „Îmi cresc singură copilul”
Oana Roman, foarte sinceră ca de fiecare dată, a spus câți bani îi intră lună de lună în cont. Fiica lui Petre Roman a fost nevoită să renunțe la anumite plăceri, pentru că este o mamă singură, iar fiica sa are multe nevoi. Ce a mai povestit vedeta!
Câți bani îi intră Oanei Roman în cont lună de lună
Oana Roman este una dintre cele mai cunoscute influencerițe de la noi din țară și nu se poate plânge de colaborări. Ba chiar, vedeta a fost și criticată pentru faptul că nu refuză niciun contract, iar unii au zis despre contul ei de Instagram că s-ar fi transformat într-un panou publicitar. Rare au fost momentele în care ea a pus la suflet vorbele dure ale oamenilor, cel mai important fiind, de fapt, că are o sumă de bani care îi intră lunar în cont.
Fosta parteneră de viață a lui Marius Elisei are multe cheltuieli, la fel ca orice om, iar faptul că își crește de una singură fiica a determinat-o să renunțe ușor, ușor, la plăcerile sale. De exemplu, nu mai merge atât de des la restaurante, din cauza prețurilor crescute din ultima vreme, ci preferă să folosească sumele respective de bani în alte scopuri, mai ales că Isa a început școala, iar cheltuielile sunt și ele pe măsură.
Citește și:
> Ce probleme de sănătate are mama Deliei. Gina Matache, detalii despre afecțiunea sa
> Ce salariu are Carmen Tănase. Actrița din ”Clanul” a spus câți bani îi întră în cont
> Ce părere are Carmen Tănase despre Cătălin Scărlătescu. Ce au în comun cei doi
Ei bine, Oana Roman a dezvăluit că face mii de euro pe lună, o mie fiind doar taxele și impozitele pe care le plătește de fiecare dată. Are o casă de întreținut și un copil de crescut, fiind foarte dezamăgită de tatăl fiicei sale care nu se implică în creșterea ei și care nu le oferă niciun fel de ajutor.
Ceea ce regretă, de fapt, este faptul că nu reușește să economisească nimic, pentru că au crescut prețurile și pentru că, deși a renunțat la mofturile sale, trăiește la un anumit nivel, după cum chiar ea s-a exprimat în fața fanilor de pe rețelele sociale.
”Eu câștig bine, niște mii bune de euro pe lună, în condițiile în care plătesc doar taxe și impozite peste 1.000 euro pe lună, plus alte cheltuieli, pentru că îmi cresc singură copilul și întrețin singură o casă și așa mai departe. Eu nu prea reușesc să pun bani deoparte. Totul este foarte scump. Da, trăiesc la un anumit nivel, dar nu fac fițe și figuri. Nu stau numai la restaurant, nu îmi cumpăr nu știu ce genți”, a povestit Oana Roman, pe contul ei oficial de Instagram.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.