Care sunt revendicările angajaților din Sănătate. Salariile, principala problemă a medicilor din România

25 ian. 2024, 09:18
H_Ko/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Sindicaliștii din domeniul Sănătății atenționează că vor declanșa o grevă generală în cazul în care revendicările acestora nu vor fi rezolvate.

Revendicările medicilor din domeniul Sănătății

Peste 200 de angajați din sistemul medical din România ies în stradă, la ora 11:00, în fața Ministerului Muncii şi ameninţă că declanșează o grevă generală dacă nu vor fi găsite soluţii pentru revendicările lor. Aceștia susțin că au suficiente semnături pentru a declanşa o grevă generală.

Printre principalele nemulțumiri ale sindicaliștilor se numără respectarea legii salarizării, astfel încât lucrătorii medicali să aibă salarii raportate la nivelul anului curent. Sindicaliștii cer salarii majorate pentru toate categoriile de personal. Medicii solicită majorarea gărzilor la nivelul salariului actual.

Un medic primește de la 300 lei până la 1.800 lei, în funcție de gradul profesional și în funcție de zi. În cursul săptămânii este un tarif mai mic, iar de sărbătorile legale se plăteşte mai mult, însă sumele au rămas tot la nivelul anului 2018.

O asistentă dintr-o secție de chirurgie primeşte sub 4.000 lei lunar. O infirmieră câştigă sub 3.000 lei, iar brancardierii şi îngrijitoarele primesc în jur de 2.500 de lei. 

De la 1 ianuarie, Guvernul a acordat 5% pentru toți bugetarii, adică cel mult 100 lei net, în funcție de categoria de personal. Totodată, Guvernul ia în calcul posibilitatea de majorare cu 20% a salariilor personalului auxiliar.

O altă concesie negociată este creşterea cu 10% a salariilor pe care le primesc medicii, însă totul depinde de finanțele pe care Guvernul reușește să le distribuie.



Citeste si