Andrei Baciu a demisionat din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
Andrei Baciu a anunțat că demisionează din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Andrei Baciu și-a dat demisia de la CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu, a anunțat recent că demisionează din funcție. Acesta motivează decizia sa prin informațiile care au apărut în mediul online.
"Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis și cu credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității. Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală", a scris Andrei Baciu pe Facebook.
În apărarea sa, Andrei Baciu spune că a acționat cu „un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților. Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala”.
Citește și:
> Andrei Baciu este noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
> Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are un nou președinte
> Sistemul medical, aproape de colaps după ce CNAS a sistat plățile către spitale și furnizori
Numele lui Andrei Baciu ar fi specificat în referatul DNA în care procurorii au solicitat ridicarea imunității pentru Florin Cîțu, în cazul vaccinurilor anti-Covid cumpărate în pandemie.
La declarații ar putea fi chemați chia și președinta Comisiei Europene
În prezent se așteaptă rezultatele confirmate și de judecători. Actualul procuror-șef al DNA susține că procurorii trebuie să înțeleagă că dincolo de remunerațiile de statut, de beneficiile pe care le au, trebuie să își asume și să dea dovadă de curaj.
”Să ne asumăm ca măcar un dosar de calibru per procuror, pe care noi trebuie să-l avem anual, un dosar de impact cu ceea ce numim noi marea corupție. Procurorii trebuie să înțeleagă că dincolo de remunerațiile de statut, de beneficiile pe care le avem, și noi trebuie să livrăm ceva. E o chestiune foarte simplă. Trebuie să își asume, să aibă alt curaj. Suntem într-o altă paradigmă, nu suntem asediați de nimeni, toată lumea are așteptări de la noi”, a declarat Marius Voineag, actualul șef al DNA.
Problema poate ajunge până la Parchetul European, condus de Laura Codruța Koveși, unde pot fi chemați la declarații chiar și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și șeful Pfizer. Aceștia au fost în centrul atenției în scandalul ce ține de felul în care au fost semnate contractele, dar mai ales ce se menționează în acestea.
Citește și:
> DNA a făcut publice acuzațiile oficiale din dosarul vaccinurilor
> Andrei Aradits și soția sa divorțează după 17 ani de căsnicie. Declarațiile actorului
”Este un dosar complex, deschis de Parchetul European. Se lucrează în dosar, dar trebuie să luăm în considerare faptul că anumite activități s-au derulat pe teritoriul unor state care nu sunt membre în Uniunea Europeană. Statele Unite este unul dintre ele și atunci cu siguranță va dura această investigație”, a declarat Laura Codruța Kovesi.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.