Anamaria Prodan, despre sarcina pierdută: „A fost o durere mare, mi-aș fi dorit să fie fetiță”
Anamaria Prodan a vorbit despre sarcina pe care a pierdut-o, în urmă cu mai mulți ani, când forma un cuplu cu Laurențiu Reghecampf. Detaliile din viața sa pe care nu mulți le știau.
Anamaria Prodan, despre sarcina pierdută
Anamaria Prodan a vorbit mereu cu sinceritate despre trecutul ei, indiferent de cât de greu i-ar fi fost să o facă. Impresara a avut parte de multe momente grele despre care a discutat rar, dar recent și-a deschis inima și a făcut câteva dezvăluiri despre sarcina pe care a pierdut-o când era împreună cu Laurențiu Reghecampf, cel alături de care are un băiat. Fiul lor locuiește alături de ea și chiar dacă ține legătura cu tatăl lui, aceștia vorbesc destul de rar.
Ei bine, la un moment dat, fosta parteneră de viață a antrenorului a rămas însărcinată și nimic nu se compara cu bucuria pe care o simțea la vremea aceea, mai ales că și-a dorit mereu să aibă mai mulți copii doar că, din nefericire, a pierdut sarcina în șase luni, iar durerea simțită a fost una care a pus-o la pământ. Și-ar fi dorit să îi poată oferi mult mai multe soțului ei și știe că a greșit, când l-a pus pe el pe primul loc și s-a pierdut pe ea în această călătorie.
Citește și:
> Anamaria Prodan, o mamă model pentru copii ei când vine vorba de relații
> Anamaria Prodan a îngropat securea războiului. Ce a declarat despre Laurențiu Reghecampf
> Anamaria Prodan, adevărul despre căsătoria lui Reghecampf cu Mariana Pfeiffer
„Dacă aș fi putut, aș fi făcut mai mulți copii. Eu am o pierdut o sarcină în 6 luni. A fost o durere mare, mi-aș fi dorit să fie fetiță, dar vezi...Dumnezeu a știut probabil cum le așază pe toate. Mi-am dorit atât de mult pentru fostul meu soț, pentru că el a pierdut o fetiță și-mi doream foarte mult să îl văd fericit. Am trăit cumva pentru el.”, a declarat Anamaria Prodan, potrivit wowbiz.ro.
Nu există zi din viața sa în care să nu își pună copiii pe primul loc și se bucură enorm că a avut parte de tot sprijinul lor, în ultima perioadă în care lucrurile nu au mers tocmai bine în cazul său. S-a putut baza pe ei și a devenit mai puternică, datorită cuvintelor frumoase pe care i le-au spus. Cel mai mic dintre copiii săi a lăsat-o mască, după ce i-a zis că nu are cum să își ierte tatăl, pentru că nu a avut demnitate, iar ea nu a știut ce ar putea să îi mai zică, deși nu este deloc genul de femeie care să nu aibă vorbele la ea.
Citește și:
> Anamaria Prodan, reacție neașteptată după ce Andreea Tonciu a vorbit despre ea
> Despărțirea de Flavius Nedelea nu a afectat-o pe Anamaria Prodan
"Este cel mai frumos sentiment pe care poți să-l ai pe pământul acesta. Să vezi copilul că înțelege durerea ta, că este la fel de lovit ca și tine și în loc să-l ridici tu pe el, te ridică el pe tine. Acolo vezi că puterea aceasta s-a transmis din generație în generație. Când l-am văzut pe băiețelul meu că a venit și, scrâșnind din dinți mi-a zis: Mama, tu nu ai cum să cazi niciodată pentru că tu ești cea mai puternică femeie din lumea asta. Nu avem nevoie de el, noi o să fim atât de mari în cât el nici nu o să ne mai vadă vreodată!
A fost un moment în care nici nu mai știam ce să-i spun, să-i spun că nu are cum să vorbească niciodată așa de tatăl lui pentru că i-a dat viață și oricum ar fi el nu are și nu are voie. Am avut puterea, în toată durerea mea, să-i spun lucrurile acestea. S-a uitat la mine și a zis: Nu am cum să-l iert vreodată pentru faptul că nu a avut demnitate. Măcar să aleagă ceva să stea mândru cum stau eu lângă tine.”, a mai zis impresara.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.