Ana Morodan, condamnată la 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare. Influencerița trebuie să facă și muncă în folosul comunității

19 oct. 2023, 13:55
Sursa foto: Instagram Ana Morodan
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Ana Morodan a fost condamnată la 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare. Influencerița trebuie să facă și muncă în folosul comunității.

Ana Morodan, condamnată la 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare

În luna martie a acestui an, Ana Morodan a provocat un accident în București. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar influenceriței i-a fost suspendat, în primă fază, permisul, fiind mai apoi supusă și unor investigații amănunțite. Deși după spusele sale, analizele sale au ieșit bine, a fost condamnată la 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare, dar trebuie să facă și muncă în folosul comunității, în Voluntari.

La câteva luni distanță de la accident, vedeta a fost acuzată de săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, dar și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„Pentru copiii şi tinerii care mă urmăresc şi care visează să fie şi ei influenceri. Nu faceţi ca mine. Să nu vă credeţi mai puternici decât viaţa, să nu va lăsaţi seduşi de celebritate şi să riscaţi totul pentru asta. Să nu va faceţi că zâmbiţi şi că sunteţi fericiţi când nu mai e niciun pic de soare în viaţa voastră. Nu merită. Pentru toţi ceilalţi, am greşit, îmi pare rău că v-am dezamăgit şi sunt recunoscătoare că n-am făcut şi mai mult rău. Am vrut doar să fiu o fată iubită şi fericită. Acum mi-aş dori să fie posibilă o lume ca într-o poveste pe care am auzit-o odată. Într-o comunitate din Africa, când un om greşeşte, tot satul vine şi îl mângâie şi îl îmbrăţişează.
Ei cred că toţi suntem buni şi avem nevoie mai mult ca oricând de înţelegere şi dragoste umană, atunci când greşim. Fiind blânzi cu cel care a greşit, îl ajută să se reconecteze la natura lui adevărată, cea bună. Aveţi grijă de mintea şi sufletul vostru", a transmis ea, la momentul respectiv, în mediul online.



Decizia nu este una nefinită, dar Ana Morodan va fi nevoită să preteze muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei Orașului Voluntari saual societății GREEN CITY VOLUNTARI SA, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, fără a fi plătită.

„După stabilirea identităţii conducătoarei auto, poliţiştii i-au solicitat să fie testată atât pentru stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat, cât şi pentru stabilirea preliminară a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive cu aparatura din dotarea Brigăzii Rutiere, însă a refuzat", transmitea la acea vreme Brigada Rutieră, conform hotnews.ro.


Citeste si