Alți 86 de români aflați în Fâșia Gaza au fost evacuați şi urmează să ajungă în România
Un nou grup de 86 de cetățeni români împreună cu familiile acestora au fost salvați din Fâșia Gaza. Ministerul de Externe a anunțat că urmează ca în cursul zilei de luni aceștia să fie aduși în România.
Încă 86 de cetățeni români au fost salvați din Gaza și urmează să ajungă în țară
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că alți 86 de cetățeni români împreună cu familiile acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și urmează să fie aduși în România.
"Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că duminică, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 86 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au ieșit din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) și se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo", se arată în comunicatul de presă.
MAE a menționat că până în prezent, 134 de cetățeni români împreună cu membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns în România.
Citește și:
> Hamas propune eliberarea a 70 de ostatici israelieni în schimbul unui armistițiu de cinci zile
> Alți 86 de români au scăpat din Gaza. Au ajuns la București în această dimineață
> 30 de cetățeni români au fost evacuați din Gaza. Aceștia au ajuns în România
Grupul de 86 de cetățeni români și familiile acestora au fost preluați din punctul de trecere a frontierei egiptene Rafah de către o echipă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE și reprezentanți ai Ambasadei României în R.A. Egipt. Urmează ca aceștia să fie însoțiți până la Cairo de o altă echipă mobilă a Celulei de Criză MAE.
„MAE continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate. Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Celulei de Criză MAE, dotată cu mijloace mobile de acordare a asistenței consulare, rămâne disponibilă în zona punctului de trecere Rafah pentru a oferi asistență consulară în continuare.”, se mai precizează în comunicatul de presă.
La moment, în Egipt se află trei echipe consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE pentru a oferi sprijin demersurilor specifice în teren.
Citește și:
> Horoscop săptămânal 22 - 28 mai
> Alți 17 cetățeni români au fost evacuați din Fâșia Gaza. Doar 16 au ajuns în România
> Alți cinci cetăţeni români au fost evacuați sâmbătă din Sudan
MAE a mai specificat că situația de securitate din regiune se menține complexă și volatilă, lucru ce implică adaptarea constantă a planurilor de evacuare, în funcție de factorii din teren, astfel încât siguranța persoanelor evacuate să nu fie pusă în pericol.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.