5 cauze ale apariției febrei

06 apr. 2023, 11:58
Foto: Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Febra, denumită și pirexie, se manifestă prin creșterea temperaturii corpului peste valorile normale. Este o componentă importantă a răspunsului imunitar, în special la o infecție.

Pentru majoritatea adulților și copiilor, febra poate fi inconfortabilă, dar de regulă nu este o sursă majoră de îngrijorare dacă valorile nu sunt ridicate și revin la normal în scurt timp. În cazul bebelușilor, chiar și o febră ușoară poate indica prezența unei infecții serioase, motiv pentru care valorile trebuie monitorizate atent și un medic specialist consultat în cel mai scurt timp. [1]

Reglarea temperaturii corporale este realizată de hipotalamus. Atunci când sistemul imunitar se confruntă cu o boală, acesta poate permite temperaturii să crească pentru a putea fi inițiate anumite procese complexe la nivelul întregului organism. În continuare, poți afla mai multe despre cinci cauze comune ale febrei.

Infecțiile și bolile infecțioase

Printre cauzele febrei se numără infecțiile și bolile infecțioase precum răcelile comune, gripele, mononucleoza infecțioasă sau gastroenterita. Temperatura corpului poate crește peste valorile normale indiferent dacă infecția este cauzată de un virus sau de o bacterie. [2, 3]

Deși ambele tipuri de infecție sunt o cauză comună a febrei, principala diferență este datorată tratamentului necesar. De regulă, prezența unei bacterii implica utilizarea diverselor antibiotice, acestea neavând niciun efect asupra virusurilor. În multe cazuri, poate fi dificil de stabilit dacă infecția este virală sau bacteriană pentru că simptomele sunt similare, ambele tipuri de microbi putând conduce la boli precum pneumonia, meningita sau diareea. [4]

Insolația

Creșterea temperaturii corporale peste limitele normale poate fi cauzată și de insolație. Această problemă de sănătate este comună în special în lunile călduroase de vară și este rezultatul expunerii prelungite la temperaturi ridicate. Cazurile mai serioase pot conduce la supraîncălzirea corpului până la atingerea temperaturii de 40 de grade Celsius sau mai mult.

Insolația necesită tratament medical de urgență pentru că poate afecta în scurt timp creierul, inima, rinichii și mușchii. Alte simptome specifice sunt starea mentală sau comportamentul alterat, modificările la nivelul transpirației (pielea va fi fierbinte și uscată), stările de greață, pielea înroșită, durerile de cap, hiperventilația sau respirația accelerată și ritmul cardiac alert. [1, 6]

Unele medicamente

Febra poate fi cauzată și de anumite tratamente, în special cele cu antibiotice sau cele recomandate pentru hipertensiune și convulsii. De regulă, creșterea temperaturii corporale este rezultatul unei reacții alergice sau un efect advers nedorit.

Dacă te confrunți cu febră după administrarea unui antibiotic, cel mai adesea acest simptom dispare de la sine. În cazul în care febra este încă prezentă după 24 sau 48 de ore, este indicat să te adresezi medicului sau farmacistului pentru a determina ce medicații poți utiliza pentru reducerea temperaturii. Devine necesar să consulți un medic atunci când febra depășește 40 de grade Celsius, constați apariția unei erupții cutanate sau experimentezi dificultăți de respirație. [1, 5]

Citește continuarea pe Kudika.ro.



Citeste si