Accident feroviar în gara Galați. Patru persoane au fost rănite
Accidentul s-a produs sâmbătă seara în gara din Galaţi. Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs după ce la locomotiva care a lovit vagonul cu pasageri s-ar fi defectat sistemul de frânare. Trenul implicat în accident circula pe ruta Galați-Buzău. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, dintre care călători și angajați ai CFR Călători.
"La data de 25 martie 2023, în jurul orei 19:19, la Gara CFR Galați a avut loc un accident feroviar, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare și a lovit un vagon de călători, la trenul care se forma cu destinația Galați – Buzău. Sunt 4 persoane rănite, dintre acestea doi călători, o femeie care a intrat în stop cardio respirator și un bărbat care a rămas încarcerat, precum și șeful de tren și mecanicul locomotivei. Intervin cei de la ISU Galați și polițiștii din cadrul Secţiei Regionale de Poliție Transporturi Galați", a transmis IPJ Galaţi, sâmbătă seara.
Reacția CFR Călători după accidentul din Gara Galați
După accidentul produs sâmbătă seara în gara din Galați, CFR Călători a venit cu o reacție. Compania feroviară a explicat că la cuplarea locomotivei la garnitură pentru formarea trenului Regio 7576 în relația Galați – Mărășești a fost tamponat primul vagon. Potrivit informațiilor transmise de CFR Călători, în urma impactului, au fost rănite patru persoane: mecanicul, conductorul, șeful de tren și un călător.
Citește și:
Mașină lovită de tren, trei morți și un rănit. Decizia fatală care a dus la accidentul tragic
Grevă şi proteste după accidentul feroviar din Grecia. Bilanţul morţilor a ajuns la 57
„Au fost solicitate serviciul de Ambulanță, răniții fiind preluați de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Totodată au fost avariate locomotiva și vagonul. Cauzele care au generat acest accident vor fi stabilite de echipa de cercetare aflată la fața locului. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident", a transmis CFR Călători.
La scurt timp de la impactul feroviar, conductorul, o femeie în vârstă de 53 de ani, care a intrat în stop cardio respirator, a decedat. Aceasta a fost transportată la terapie intensivă însă nu a mai putut fi salvată.
"Urmare accidentului feroviar care s-a produs în această seară, în stația Galați, CFR Călători anunță cu regret că doamna conductor a trenului R 7576, a decedat la spital. Inițial a fost stabilizată pe peron și în drum spre spital de către serviciul Ambulanță ajuns la fața locului, dar un nou stop cardio respirator survenit la spital, i-a fost fatal. CFR Călători prezintă condoleanțe și va acorda întregul sprijin familiei îndoliate", a transmis CFR Călători.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut de urgență inițierea unei anchete și măsuri rapide, după accidentul feroviar care a avut loc în Gara Galaţi.
Citește și:
Grindeanu, după accidentul feroviar din Giurgiu: „Ce să fac?”
Un bărbat a fost lovit mortal de un tren între Băneasa și Pantelimon
Un cetățean român a decedat în urma cumplitului accident feroviar din Grecia. Anunțul făcut de MAE
"Am cerut celor de la CFR Călători să acorde sprijin echipajelor ISU care intervin și acordă celor răniți. În plus, am solicitat companiei să comunice rapid informațiile relevante opiniei publice. Urmează o anchetă privind acest accident feroviar. I-am cerut directorului general al CFR Călători să prezinte urgent explicații și să vină cu soluții pentru ca astfel de situații să nu se mai repete", a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi au efectuat cercetări la faţa locului, iar în urma verificărilor preliminare s-a stabilit că acul ceasului vitezometrului locomotivei a rămas blocat la poziţia 75 km/h. Potrivit declarației mecanicului, locomotiva a accelerat brusc, s-a încercat acționarea sistemului de frânare, însă acesta nu a funcționat.
Citește și:
Tragedie feroviară în Egipt. Un tren de pasageri a sărit de pe șine la periferia orașului Cairo
Tren încărcat cu tehnică militară, deraiat de un lanț, la Brașov
Directorul general CFR Călători, Traian Preoteasan, a venit cu precizări după tragedia care a avut loc în Gara Galați. Acesta spune că își asumă acțiunile angajaților companiei, însă nu își poate asuma „subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani”.
„Îmi voi asuma acțiunea sau inacțiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare și care ar fi putut duce la evitarea acestei drame ce a cauzat decesul colegei noastre. Nu îmi pot asuma însă, subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani! Profund îndurerat, transmit și pe această cale condoleanțe familiei îndoliate și întregul sprijin necesar în aceste momente de grea cumpănă!”, transmite directorul general CFR Călători, Traian Preoteasa.
Poliția din Galați a deschis un dosar penal pentru infracţiunea de distrugere sau semnalizare falsă, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Citește și:
Două locomotive de tren s-au ciocnit violent la Roșiori. CFR pornește o anchetă internă
Accident feroviar în Brașov. O mașină a fost lovită de tren
Accident feroviar în Brașov: Mașină diplomatică lovită de tren