Social

Accident feroviar în Brașov. O mașină a fost lovită de tren. Impactul, soldat cu șase victime

schedule 10 aug. 2023, 16:34

Accident feroviar în Brașov. O mașină a fost lovită de tren. Impactul, soldat cu șase victime
mytex.ro

Accident feroviar lângă gara Bartolomeu din Brașov. O familie de români stabiliți în Franța au fost loviți de tren. În urma impactului, șase persoane au avut de suferit.

Accident feroviar lângă Brașov

Accidentul a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată, lângă gara Bartolomeu din Brașov, în intersecția străzilor De Mijloc și Borzești. O mașină în care se aflau patru adulți și doi copii a fost lovită de tren.

Intersecția cu calea ferată este semaforizată, iar martorii susțin că șoferul a ignorat atât culoarea roșie a semaforului, cât și semnalele acustice, și a încercat să treacă prin fața locomotivei.

În urma impactului, semafoarele au rămas blocate pe culoarea roșie, iar avertizarea acustică a continuat să funcționeze. Mașina a fost străpunsă de cele două tampoane ale garniturii, și împinsă zeci de metri pe calea ferată. Traficul feroviar a fost blocat până la terminarea cercetărilor.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de ambulanță și de descarcerare. Cinci pasageri au reușit să iasă din mașină în urma accidentului, însă o altă persoană a rămas blocată între fiarele contorsionate. Victimele accidentului au fost transportate la spital pentru investigații, potrivit ISU Brașov.

Șoferul a rămas încarcerat, iar celelalte cinci persoane s-au autoevacuat până am ajuns noi”, a declarat Răzvan Cîțu, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

Anchetatorii spun că ocupanții mașinii au trecut milimetric pe lângă moarte.

Efectiv a intrat de la semafor, a intrat în față în viteză fără să oprească. Au intrat tampoanele în stâlpii mașinii și de aia n-a lovit persoanele din mașină. Dacă îi lovea în cap cu tamponul, erau victime decedate”, a transmis Cristian Tudor, reprezentant al Serviciului pentru Siguranța Circulației.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---