Accident rutier grav în județul Brașov
Un accident cumplit s-a produs joi, pe DN73, în Tohanul Nou, județul Brașov, între două autoturisme. Toate cele patru victime ale accidentului au fost încarcerate.
„La fața locului se deplasează elicopterul SMURD, 3 echipaje SMURD, o ambulanță SAJ, o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă”, informează ISU Brașov.
În primă fază, două dintre victime erau inconștiente, dar aveau semne vitale. Celelalte două erau conștiente și prezentau diferite răni.
Traficul de pe DN73 a fost blocat, în apropierea localității Bran. La fața locului au fost trimise echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic și se efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările și condițiile în care s-a produs accidentul.
Citește și:
Accident cumplit între un TIR şi o dubă în Timiş. Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața
Un autobuz a căzut 15 metri în gol şi a luat foc la Veneția. Cel puțin 20 de persoane au decedat
Autocar cu zeci de ucraineni, răsturnat pe un drum din Constanța
Din cauza poziției vehiculelor de pe carosabil, circulația rutieră este blocată, aceasta urmând a fi redată, în integralitate, după finalizarea activităților de cercetare și îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil.
Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus, să respecte indicațiile polițiștilor și să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo rutiere.
În urma accidentului, un tânăr în vârstă de 19 ani a decedat.
Celelalte trei victime ( două persoane de sex feminin și o persoană de sex masculin) au fost intubate și transportate în stare foarte gravă la spital de către elicopterul SMURD, echipajul SMURD și o ambulanță SAJ, pentru investigații medicale suplimentare și tratament de specialitate.