Zboruri către stațiunile de pe Marea Neagră
Sezonul estival este în plin toi, iar turiștii se înghesuie pe plajele de pe litoralul românesc pentru a se odihni și a se bucura de vremea bună. Turiștii care își doresc să evite aglomerație de pe șosele pot opta pentru zborurile cu avionul pe parcursul întregii veri. Din mai multe zone ale țării vor exista curse către litoral.
Cursele deja au început să fie operate, așa că turiștii care vor să reducă din timpul călătoriei, nervi și răbdare, pot alege zborul spre litoralul românesc. Cursele spre mare au fost introduse din Timișoara, din Cluj și chiar din Oradea.
De exemplu, din Timișoara și Cluj avionul pleacă în zilele de joi și duminică, iar cei din Oradea pot ajunge în zbor pe litoralul românesc duminica. Aceste zboruri vor fi operate pe toată perioada verii.
Citește și:
Cât costă un porumb fiert pe litoral. Prețul este de 10 ori mai mare la malul mării
Cât costă un sejur all-inclusive în România. Ce beneficii au clienții
Plaje exotice, la o oră de București. Cât costă o noapte de cazare
În ceea ce privește prețurile, acestea pornesc de la aproximativ 50 de euro, cu tot cu taxele incluse. Totuși, locurile sunt limitate, iar cei care vor să ajungă la mare în zbor pentru a evita aglomerațiile de pe șosele trebuie să se adreseze companiilor încă de acum.